Simona Halep speră la o nouă colaborare cu Darren Cahill: ”Poate acest rezultat îl aduce înapoi”
15.07.2019, 00:38Simona Halep a anunțat din nou că își dorește să îl aibă în echipa ei pe Darren Cahill, antrenorul de care s-a despărțit la finalul sezonului trecut. Românca de 27 de ani speră ca titlul de la Wimbledon să îl convingă pe australian.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”M-am simțit pierdută când mi-a spus că ne vom despărți. Pe de altă parte, aveam încredere. Știam că dacă voi pune în practică tot ce am învățat de la el, voi avea o șansă mai mare să fiu mai bună pe teren.
Ne-am despărțit, dar e încă prietenul meu și este alături de mine. A venit să vadă meciurile și mi-a dat sfaturi prietenești. Sper să revină. Să sperăm că acest rezultat îl va aduce înapoi”, a spus Halep, citată de Guardian.
Sursa citată susține că, pe lângă aportul lui Daniel Dobre, Cahill a avut un rol important în succesul de la All England Club ”în spatele cortinei”. Darren a fost prezent la Londra pentru a comenta turneul pentru ESPN.
Relația dintre Simona Halep și Darren Cahill a rămas una specială
De-a lungul acestui sezon, Halep a ținut să puncteze faptul că a rămas în relații excelente cu Darren Cahill, cel care a fost alături de ea la Wimbledon, fiind prezent și la mai multe antrenamente.
”A jucat incredibil. E unul din acele meciuri în care îți iese totul. A respectat un plan clar. Brad Gilbert a fost ca un ghimpe în spatele meu. ”Să stea mai retrasă pe primul serviciu!”, a spus el. Nu eu i-am transmis asta, dar a primit cumva mesajul”, a spus Darren Cahill, pentru ESPN, după finala cu Serena Williams, 6-2, 6-2.
Etichete: wimbledon , simona halep , darren cahill , simona halep darren cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...