Simona Halep și-a găsit partener de antrenament la Adelaide. Ce urmează pentru sportivă după cele 14 zile de carantină
articol scris de Digi Sport22.01.2021, 12:39
Simona Halep a început, la Adelaide, pregătirile pentru primele turnee din 2020, competiția WTA 500 de la Melbourne și Australian Open.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Aflată în continuare în carantină, Simona Halep a părăsit camera de hotel, conform reglementărilor organizatorilor, pentru antrenamente, timp de cinci ore.
Simona Halep și-a găsit partener de antrenament la Adelaide
Sportiva din România, a doua clasată în ierarhia WTA, a anunțat pe Instagram că se antrenează alături de Irina Begu, una dintre bunele sale prietene din circuit, și că o așteaptă și pe Ashleigh Barty, liderul mondial, cu care are, de asemenea, o relație apropiată.
”Partenerul meu de antrenament pentru cele două săptămâni de la Adelaide. Sunt recunoscătoare că pot petrece acest timp alături de buna mea prietena Irina Begu. Adelaide, abia aștept să ne vedem pe 29. La fel și pe tine, Ashleigh Barty”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
Simona Halep a ajuns în Australia pe 14 ianuarie, ceea ce înseamnă că va fi nevoită să respecte protocolul, care impune părăsirea camerei de hotel strict pentru cele cinci ore în care se poate antrena pe teren și în sala de forță, până pe 28 ianuarie.
În prima zi de ”libertate”, Simona Halep va juca, la Adelaide, un turneu demonstrativ, alături de Ashleigh Barty, Serena Williams, Naomi Osaka, Rafael Nadal, Novak Djokovic, Dominic Thiem și Jannick Sinner.
După jocurile amicale, Simona Halep va debuta oficial în noul sezon la Melbourne, la turneul de categorie WTA 500 programat în perioada 31 ianuarie - 6 februarie și difuzat în direct pe canalele Digi Sport.
Etichete: simona halep , irina begu , simona halep carantină adelaide , pregătire simona halep australia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...