Simona Halep: "Sharapova ar reveni în top şi fără invitaţii"
09.03.2017, 17:58Simona Halep este convinsă că Maria Sharapova, aflată acum în stare de suspendare pentru dopaj, ar reveni în topul tenisului feminin şi fără să primească wildcard-uri. Totuşi, a patra jucătoare a lumii nu consideră că rusoaica nu ar trebui să primească invitaţii la turnee.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Am auzit ce a zis Andy Murray. Cred că are dreptate din poziţia lui. Nu ştiu ce să spun despre asta. Nu sunt aici să iau decizii, poate cei care lucrează la asta ştiu mai bine. În opinia mea, ea poate primi wildcard-uri pentru că a fost numărul 1 mondial, este campioană de Grand Slam, dar cred că şi dacă nu va primi ar reveni cu uşurinţă" a declarat Halep, potrivit site-ului WTA.
Maria Sharapova, fostă numărul 1 mondial, dar fără clasament acum, va reveni pe terenul de tenis la turneul de la Stuttgart, în 26 aprilie, prima zi după expirarea suspendării primite la începutul anului trecut pentru folosirea de substanţe interzise. După ce a primit un wildcard la competiţia germană, ea a fost invitată şi la turneul de la Madrid, organizat de Ion Ţiriac, şi la cel de la Roma.
Comentând faptul că rusoiaca primeşte wildcard-uri cu uşurinţă, Andy Murray, liderul ATP, a declarat că nu este de acord ca jucătorii prinşi că au trişat să primească invitaţii, deoarece, consideră el, aceştia trebuie să muncească pentru a reveni în top.
"Cred că ar trebui să munceşti ca să revii. Dar organizatorii de turnee fac ce cred că e mai bine pentru eveniment. Dacă ei cred că numele mari vor vinde mai multe bilete, atunci vor face asta", a declarat Murray pentru The Time.
Etichete: maria sharapova , simona halep , halep sharapova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...