Simona Halep - Serena Williams | Ion Țiriac anunță unde se poate stabili campioana de la Wimbledon
12.07.2019, 19:53Simona Halep - Serena Williams | Ion Țiriac a dezvăluit unde se poate juca finala de la Wimbledon dintre Simona Halep și Serena Williams. Miliardarul român vorbește despre importanța începuturilor schimburilor.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
”Prima minge pe care o joacă Halep mereu e importantă! Fie că servește sau primește. Dacă ea e în stare să o miște pe Serena cu prima minge, să nu-i dea o minge care să fie comodă pentru ea, atunci câștigă.
E mult mai jucătoare și mult mai atletă. Trebuie să recunoaștem asta. Dacă ea reușește să o miște 2-3 metri pe Serena cu prima minge, iar cu a doua minge, care îi deschide terenul, o mai mișcă alți 2-3 metri, a treia minge nu mai există”, a spus Țiriac, pentru Gazetă.
Simona Halep - Serena Williams | Williams, 23 de turnee de Grand Slam
Serena Williams are 23 de turnee de Grand Slam în carieră și luptă pentru egalarea recordului deținut de Margaret Court (24). 7 dintre ele au venit la Wimbledon.
”Pe hârtie, după părerea mea, Serena ar trebui să aibă mult mai multă frică sau emoție decât Simona în finala de la Wimbledon. Pentru că a fost de multe ori acolo, în finală, câștigătoare de 7 ori, dar Serena de azi nu mai e cea de acum 10 ani.
Are 25 de kilograme în plus, are și mai mulți ani și nu se mai recuperează așa cum era înainte. Pentru că pe Serena am urmărit-o. În semifinale, la 6-1 și 5-2, abia se mai mișca. Era obosită moartă. Iar adversara nu a mișcat-o deloc. Vârsta își spune cuvântul”, a mai spus Țiriac.
Finala Simona Halep - Serena Williams se va juca sâmbătă, de la ora 16:00, şi va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Etichete: wimbledon , ion tiriac , serena williams , simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...