Simona Halep se pregăteşte pentru US Open, la Rogers Cup: "Nu-mi fac griji, nu mă sperie nimic!"
05.08.2015, 16:45Simona Halep începe pregătirea pentru US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Numărul 3 mondial va participa la Rogers Cup (Toronto), una dintre cele mai tari competiţii ale verii. Românca nu va avea o misiune uşoară la competiţia ce are loc la Toronto. Serena Williams, Maria Sharapova, Petra Kvitova sunt doar câteva dintre posibilele adversare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Mi-e dor şi chiar am început să joc bine pe hard, am încredere că am făcut rezultate bune la începutul anului şi merg cu speranţă şi cu voie bună. M-am antrenat din greu zilele astea, săptămânile astea pe care le-am avut înainte de acest turneu la care merg acum.
Sunt pregatită foarte bine pentru următorul turneu şi am încredere că pot să fac o treabă bună. Nu îmi fac griji, nu mă sperie nimic şi vreau doar să merg să joc tenis, cât de bine pot eu", a declarat jucătoarea de 23 de ani.
Ultima participare a Simonei Halep la turneul canadian a fost în 2012, când românca a ajuns doar până în turul doi.
"Cred că am făcut un rezultat bun acolo. Îmi amintesc că am învins-o pe Kuznetsova, a fost o bucurie enormă pentru mine la momentul acela şi cu siguranţă o să fie bine şi acum. Am amintiri frumoase şi merg doar să joc tenis.
Un turneu important în calendarul nostru şi mă bucur că revin acolo după câţiva ani în care am hotărât ca sezonul meu de hard să înceapă la Cincinnati, acum am ales să joc Toronto şi sper să fie bine", a încheiat Simona.
Sportiva noastră va reveni în circuitul mondial pe 10 august, când va debuta la turneul de la Toronto, aceasta fiind prima apariţie după eliminarea prematură de la Wimbledon.
Etichete: simona halep , us open , rogers cup , halep us open , halep toronto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...