Foto Simona Halep, reacție nervoasă în momentul revenirii în București: "Chiar e necesar?"
articol scris de Digi Sport10.02.2024, 12:58
Simona Halep (32 de ani) a revenit sâmbătă, la prânz, la București, după cele trei zile de audieri de la TAS.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sportiva din Constanța a fost întâmpinată la aeroportul Henri Coandă de o ”armată” de jurnaliști, dar dubla câștigătoare de Grand Slam (Roland Garros-2018 și Wimbledon-2019) nu a oferit declarații legate de cazul de dopaj.
Simona Halep, așteptată la București de mulți reprezentanți mass-media
Galerie Foto
Simona a precizat, așa cum a spus și la Lausanne, că va vorbi după ce se va da verdictul, dar s-a enervat când a văzut că este filmată și fotografiată din toate părțile.
”Spune-ne doar cum te simți” / ”Dacă ești optimistă, acum după audierile de la TAS”, au fost câteva dintre întrebările jurnaliștilor
”Nu declar absolut nimic. V-am promis că o să vorbim după ce vine rezultatul”, a spus, sec, Halep.
Halep s-a enervat: ”E necesară toată nebunia asta?”
Halep a revenit la București și nu a dorit să facă declarații concrete, deși mulți reprezentanți mass-media au așteptat-o. Jurnaliștii au încercat să afle care este măcar starea ei de spirit după cele trei zile de audieri la TAS, dar ”Simo” a preferat să spună, din mers, că nu are, momentan, nimic de declarat.
”Vă rog frumos să înțelegeți. Stați încet că nu se întâmplă nimic”, a mai adăugat sportiva, când a observat că este urmată spre parcare de către reprezentanții mass-media.
Jurnaliștii au însoțit-o pe Halep până în parcare, acolo unde era așteptată de o mașină, și s-a enrvat în momentul în care a văzut că toate camerele și aparatele foto sunt îndreptate către ea.
”Vă rog frumos să înțelegeți. Stați încet că nu se întâmplă nimic.
”E necesară toată nebunia asta, așa?”, a răbufnit Simona, după care a gesticulat cu mâinile și a făcut o grimasă, care arată clar că s-a enervat.
VIDEO cu sosirea Simonei Halep la București, după cele trei zile de audieri la TAS
Mesajul transmis de Simona Halep în miez de noapte
Românca a avut parte de susținere puternică la Lausanne, unde a fost însoțită în permanență de avocatul american Howard Jacobs, avocatul român Bogdan Stoica și specialistul în farmacologie, toxicologie și biologie, francezul Jean-Claude Alvarez.
După încheierea celei de-a treia zi de audieri, spre miezul nopții, Simona Halep a postat un mesaj pe rețelele sociale în care a ținut să le mulțumească celor trei care au fost alături de ea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
”Trei zile intense în care mi-am arătat nevinovăția. Vreau să le mulțumesc în special lui Howard, Claude și lui Bogdan pentru munca incredibilă pe care au făcut-o”, a scris Simona Halep într-un story pe Instagram, postat în jurul orei 23:00, vineri seara.
Etichete: simona halep , simona halep suspendare , simona halep tas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...