Video Simona Halep, provocarea anului. A câştigat un trofeu inedit: "Pentru așa ceva nu am jucat niciodată"
16.04.2020, 23:20După ce competiţiile de tenis au fost îngheţate, Simona Halep improvizează. Campioana noastră, care nu are voie nici măcar să iasă să se antreneze, a decis să joace tenis în garaj.
Supercupa: Real Madrid - Barcelona, duminică, 22:00, DGS 1
Serie A: Genoa - Parma, duminică, 13:30, DGS 1
Proocarea a fost îmbrăţişată de Simona, alături de fratele ei, Nicolae, iar trofeul pus în joc a fost unul inedit: un cozonac.
Nicolae i-a făcut faţă campioanei de la Wimbledon şi Roland Garros, însă a trebuit să se recunoască învins cu 5-6.
"Am jucat pentru foarte multe trofee în cariera mea, dar pentru așa ceva nu am jucat niciodată și sunt tare mândră că am câștigat. Abia aștept să mănânc acest cozonac, o să-l savurez. Îl voi împărți cu fratele meu. A fost interesant, mai ales că eu am pregătit terenul. A fost interesant pentru că mi-am adus aminte de copilărie, când făceam asta în casă, că nu aveam garaj", a spus Simona Halep pentru canalul de YouTube al lui Smiley, aolo unde meciul a fost transmis în direct.
Simona a jucat ultimul meci oficial pe 22 februarie
Simona Halep nu a mai jucat tenis de la Dubai, turneu pe care l-a câștigat după o finală cu Elena Rybakina, scor 3-6, 6-3, 7-6. Se întâmpla pe 22 februarie. Halep a cucerit astfel primul titlu din 2020 şi primul trofeu pe care l-a ridicat în braţe după triumful de la Wimbledon.
Campioana noastră s-a retras apoi de la turneul de la Doha, din cauza unor probleme la talpă.
- Toate turneele ATP și WTA sunt suspendate până la data de 13 iulie cel puţin.
Etichete: simona halep , frate halep , coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Consternare și furie în legătură cu campania publicitară a Pakistan Airlines pentru zborurile către...