Simona Halep Miami | Hănescu a scos în evidenţă marele minus al Simonei, după eliminarea din semifinale
29.03.2019, 13:05Simona Halep Miami | Simona Halep - Karolina Pliskova 5-7, 1-6. Victor Hănescu ştie unde a pierdut Simona meciul din semifinalele turneului de la Miami. Hăne spune că diferenţa s-a făcut la serviciu, acolo unde Simo nu a excelat. Meciul s-a disputat cu pauze impuse de ploaie. În urma acestui rezultat negativ, Halep a ratat ocazia de a reveni pe locul 1 WTA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Şi-a îmbunătăţit primul serviciu. La prima vedere, pare că e bun primul, dar nu a câştigat punctele. Nu are forţă. Şi serviciul doi necesită mai multă grijă, iar în cazul Pliskovei, o jucătoare puternică, poate returna foarte tare şi uşor. Simona are probleme cu jucătoarele care lovesc puternic, precum Pliskova. Ei îi place să alerge mult, dar o adversară ca cea din Cehia o face pe Simona să adopte o poziţie defensivă, fiind departe de linia de fund. Astfel e ineficientă", a declarat fostul jucător român, în direct la ProSport.
Victor Hănescu este de părere că Firicel Tomai şi Darren Cahill au contribuit cel mai mult la evoluţia Simonei. "Clar, Firicel Tomai a pus bazele jocului ei. A dus-o până în top 50, iar din colaborarea cu Cahill a învăţat foarte mult pe mental, cum să gestioneze momentele importante. E foarte important să ai lângă tine o echipă bună. Dacă eşti atât de sus, înseamnă că eşti bun, dar trebuie să vezi ce poţi să îmbunătăţeşti. Cahill a făcut diferenţa şi a dus-o de pe 30 pe locul 1. Sunt reglaje pe care trebuie să le faci şi să ai încredere că le poţi face”, a mai spus Victor Hănescu pentru sursa citată.
Simona Halep Miami | Cristian Tudor Popescu: "Problema Simonei a fost serviciul"
Cristian Tudor Popescu, analistul Digi24, a făcut o radiografie a jocului Simonei Halep, care a pierdut semifinala cu Karolina Pliskova, de la turneul de la Miami, 5-7, 1-6. Principalul motiv pentru care Simona nu a reușit calificarea în finală a fost serviciul.
"În primul rând, serviciul Simonei nu a funcționat. În primul set, Simona și-a făcut jocul până la 5-3, a făcut break de două ori, deci a condus 3-2 cu break, nu a reușit să-și țină break-ul, a fost egalată, a condus după cu 4-3 cu break, a făcut 5-3. Iărași nu a reușit să-și țină breakul și a fost egalată. Deci, problema a fost serviciul Simonei", a comnetat Cristina Tudor Popescu la Digi24.
Nici intervenția antrenorului Simonei, Daniel Dobre, nu a reușit să îmbunătățească lucrurile. "Daniel Dobre, care a fost chemat la bancă la 5-4, parcă i-a spus un lucru esențial: "Serviciul e problema, nu ai energie în serviciu, Simona, împinge mai mult în picioare". Nu a reușit Simona să execute un serviciu sigur și de aici a pierdut”, a fost de părere cunoscutul jurnalist.
Etichete: simona halep , victor hanescu , karolina pliskova , miami , wta miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...