Foto Simona Halep, mesaj enigmatic în miez de noapte, după ce Jannik Sinner nu a fost suspendat pentru dopaj
articol scris de Digi Sport21.08.2024, 08:48
Simona Halep (32 de ani, 1130 WTA) a postat marți noapte un mesaj enigmatic pe contul ei de Instagram.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Cine ți-a făcut o nedreptate, nu rămâne cu o datorie față de tine, ci cu o pierdere față de el însuși”
Sportiva, care a revenit în circuitul WTA după decizia de la TAS, din februarie, dar care are în continuare probleme cu accidentările, a publicat un citat celebru din Nicolae Iorga, prin care își exprimă încă o dată frustrarea legată de suspendarea ei pentru dopaj, care i-a afectat grav cariera.
Reacția campioanei noastre a apărut în spațiul public la puțin timp după ce Jannik Sinner (23 de ani), liderul mondial din tenisul masculin și cel care a câștigat turneul de la Cincinnati, nu a fost sancţionat după ce a fost depistat pozitiv la două controale antidoping în luna martie din acest an.
”Cine ți-a făcut o nedreptate, nu rămâne cu o datorie față de tine, ci cu o pierdere față de el însuși”, este mesajul postat de Simona Halep, citat din Nicolae Iorga, pe contul ei de social media.
Cum a argumentat ITIA decizia din cazul lui Sinner. Kyrgios a reacționat: ”Ridicol!”
Autoritatea Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat marţi că Jannik Sinner a fost găsit nevinovat de comiterea oricărei greşeli sau neglijenţe de un tribunal independent, după ce a fost depistat pozitiv la aceste două controale antidoping.
Un tribunal independent a acceptat explicaţia lui Sinner conform căreia contaminarea cu o substanţă interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale a aplicat un spray fără prescripţie medicală pentru a trata o rană uşoară la începutul acestui an, a indicat ITIA într-un comunicat.
Nick Kyrgios a criticat decizia ITIA pe reţeaua X: "Ridicol, indiferent dacă este accidental sau nu. Eşti testat de două ori cu o substanţă interzisă (steroid)... ar trebui să fii suspendat doi ani. Performanţa ta a fost îmbunătăţită."
La rândul său, tenismanul canadian Denis Shapovalov a reacţionat: "Nu îmi pot imagina ce simt acum ceilalţi jucători suspendaţi pentru o contaminare cu substanţe interzise".
Francezul Lucas Pouille s-a întrebat "cum stau lucrurile cu jucătorii care au fost suspendaţi pentru că au lipsit de trei ori la un control antidoping şi nu au fost niciodată testaţi pozitiv?"
Decizia ITIA este susceptibilă de apel la Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) şi la Agenţia italiană antidoping (NADO Italia).
Sinner, care a câştigat luni turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati, a declarat că tribunalul independent l-a exonerat în aprilie, după ce el a cooperat pe deplin cu ancheta ITIA.
"Voi lăsa acum în urmă această perioadă dificilă şi profund nefericită", a afirmat el într-un comunicat. Potrivit lui, cantitatea de clostebol găsită în organismul său a fost mai mică de o miliardime de gram.
Punctele ATP şi premiile obţinute de Sinner la turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells, în timpul căruia a fost testat pozitiv, au fost retrase în conformitate cu regulamentul antidoping.
Sinner, campionul de la Australian Open, va juca la US Open la sfârşitul acestei luni, meciurile de pe tabloul principal urmând să înceapă pe 26 august.
Etichete: simona halep , simona halep wta , jannik sinner , simona halep suspendare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...