Simona Halep, în formă maximă înainte de Indian Wells! Cahill a lăudat un om din staff
07.03.2017, 13:44Simona Halep (25 de ani) este gata de o revenire în circuitul WTA, odată cu startul turneului de la Indian Wells (California), transmis ÎN DIRECT la Digi Sport. Sportiva noastră, care va intra în competiție direct din turul al doilea, a efectuat deja primul antrenament pe tărâm american și nu mai acuză nicio problemă medicală.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Darren Cahill, antrenorul Simonei, a remarcat faptul că Halep se mișcă foarte bine pe teren și a găsit și ”vinovatul”. Australianul a avut cuvinte de laudă la adresa lui Dragoș Ciaus, kinetoterapeutul sportivei noastre, a patra favorită a turneului.
”Înapoi pe teren cu Simona Halep! Mergem încet, dar sunt semne bune după accidentare. Mulțumiri multe lui Dragos Ciaus pentru grija pe care i-a purtat-o Simonei”, este mesajul postat de Cahill pe social-media.
Turneul de la Indian Wells se va disputa în perioada 8-19 martie şi va fi transmis în direct de Digi Sport.
Din acest an, Digi Sport transmite ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE 55 de turnee WTA pe sezon.
Dacă Ciaus se pare că a făcut treabă bună, motiv pentru care a fost și lăudat, în schimb, Simona nu-l mai are în staf pe Dragoș Luscan. Preparatorul fizic nu a făcut deplasarea în Statele Unite.
Ruptura dintre cei doi a venit după mai puțin de 5 luni, el ajungând în stafful Simonei la jumătatea lunii octombrie, înaintea Turneului Campionilor.
Dragoş Luscan a jucat la HC Argeş şi Steaua şi a mai fost preparatorul fizic al lotului naţional de handbal, dar şi al lui Horia Tecău şi Florin Mergea.
Simona Halep se despărţise în vara trecută și de preparatorul fizic din ultimii ani, Theo Cercel.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: simona halep , simona halep indian wells , halep cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministerul Apărării de la Londra a anunţat vineri că a mobilizat avioane de luptă din flota sa după...