Simona Halep, favorită să câștige turneul de la Linz. Detaliul care anunță primul titlu din 2021 pentru Simona
articol scris de Digi Sport11.11.2021, 13:34
Jaqueline Cristian (locul 100 WTA) și Simona Halep (22 WTA) se vor înfrunta în semifinalele turneului de la Linz, Austria, de la ora 21:00, în direct pe DigiSport 2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep, fără trofeu în 2021
Simona Halep (30 de ani) vrea să continue cursa pentru câștigarea primului turneu din 2021. Din 2013 încoace, Halep a câștigat cel puțin un turneu WTA.
Halep are un avantaj psihologic. Pe 29 octombrie, Simona a învins-o pe Jaqueline Cristian, scor 6-1, 6-1, în sferturile de finală ale Transylvania Open, la Cluj, tot pe suprafață rapidă în sală.
Simona Halep are un record aproape perfect în meciurile împotriva româncelor, în circuitul WTA. Singura înfrângere pe care a suferit-o a venit acum 11 ani, când Sorana Cîrstea a învins-o la Cincinnati.
Până în prezent, Simona Halep a fost implicată în patru semifinale 100% româneşti, ieșind învingătoare de fiecare dată. Mai mult, după un duel cu o româncă în semifinalele unui turneu WTA, a urmat şi câştigarea trofeului pentru Simona.
- În 2013, Simona Halep a învins-o pe Alexandra Cadanțu în semifinale la Budapesta, apoi a câștigat turneul pe zgură.
- În 2014, Simona Halep a învins-o pe Monica Niculescu în semifinale la București, apoi a câștigat turneul pe zgură.
- În 2018, Simona Halep a învins-o pe Irina Begu în semifinale la Shenzhen, apoi a câștigat turneul disputat pe suprafață rapidă.
- În 2020, Simona Halep a învins-o pe Irina Begu în semifinale la Praga, apoi a câștigat turneul pe zgură.
Halep, favorită să câștige turneul de la Linz
Prima semifinală a turneului WTA 250 de la Linz este Alison Riske (SUA, 73 WTA) – Danielle Collins (SUA, 29 WTA), de la ora 19:00, în direct pe DigiSport 4.
La casele de pariuri, Simona Halep este favorită să câștige turneul de la Linz, având cota 1.80.
Următoarea favorită este Danielle Collins, care are cota 2.85. Jaqueline Cristian și Alison Riske au șanse mici să se impună la Linz, având cota 10 pentru un triumf.
Etichete: semifinale , wta , simona halep , turneu , linz , jaqueline cristian
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...