Galerie Foto Simona Halep, descrisă superb de un expert în tenis. "Ne-a oferit o mostră din umorul ei"
articol scris de Digi Sport24.09.2020, 09:42
Simona Halep e principală favorită la turneul de la Roland Garros, iar specialiștii din tenisul mondial sunt fascinați de revenirea en-fanfare a româncei după cele două titluri câștigate la Praga și Roma.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Turneul parizian se desfășoară între 27 septembrie și 11 octombrie, iar Steve Tignor, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din sportul alb susține că eleva lui Darren Cahill și Artemon Apostu-Efremov are mari șanse la titlu.
Galerie Foto
Steve Tignor: "La Roma, Simona Halep ne-a arătat ce am pierdut"
Specialistul american a vorbit în termeni laudativi despre constănțeanca în vârstă de 28 de ani, situată pe locul secund în ierarhia mondială.
"Indiferent dacă va câştiga Roland Garros sau nu, a fost bine să o avem pe Halep înapoi pe terenul de tenis, în această săptămână. Ea a avut rezerve în privinţa participării în turnee în această pandemie şi s-a hotărât să nu facă deplasarea la New York pentru US Open.
La Roma, ne-a arătat ce am pierdut (n.r. - prin absenţa ei de la US Open). Cu amestecul de defensivă şi ofensivă din jocul ei, la care se adaugă viteză şi consistenţă, ea ne-a oferit schimburi spectaculoase în meciurile ei. În victoriile ei pe muchie de cuţit cu Yastremska şi cu Muguruza, ea şi-a arătat spiritul de luptă.
În discursul ei din timpul ceremoniei de premiere, când a spus că nu e deranjată că trebuie să stea izolată în camera ei din cauza pandemiei, Halep ne-a arătat zâmbetul ei, ne-a oferit o mostră din umorul ei şi a demonstrat cât savurează, în continuare, să joace şi mai ales să câştige", a scris Tignor, pe siteul tennis.com, citat de publicația Adevărul.
Simona Halep, favorita principală la Roland Garros
Liderul mondial al ierarhiei WTA, Ashleigh Barty, a anunțat că nu va juca în sezonul european de zgură, din cauza riscurilor la care s-ar expune cu o deplasare făcută din Australia, dar și ca urmare a lipsei sale de pregătire. Astfel, Simona Halep va fi principala favorită la Roland Garros, la fel cum s-a întâmplat și la turneul din capitala Italiei, de săptămâna trecută.
În 2018, Simona Halep a cucerit trofeul de la Roland Garros, învingând-o în ultimul act pe americanca Sloane Stephens. Primele două finale disputate de Simona pe zgura de la Paris au fost pierdute în favoarea Mariei Sharapova și Jelenei Ostapenko.
Etichete: simona halep , simona halep roland garros , steve tignor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...