Simona Halep dă din nou lovitura zilei! Ce execuţie a fost aleasă play of the day la Wimbledon
13.07.2019, 21:17Wimbledon 2019| Simona Halep a jucat magistral în finala de la Wimbledon, câştigată cu 6-2, 6-2 în faţa Serenei Williams, după un joc în care şi-a demolat pas cu pas adversara. Oficialii turneului au ales una din mingile superbe drept play of the day, recunoscând că le-a fost extrem de greu să facă o alegere dintre atâtea schimburi excepţionale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Faza aleasă de organizatori s-a petrecut în al cincilea game din primul set. Până atunci, Halep defilase pe Centre Court şi după 11 minute toată lumea privea şocată la scorul de 4-0 pentru româncă. Serena Williams s-a mobilizat şi a reuşit în fine să-şi adjudece un game pe serviciul său şi experimentata jucătoare a forţat revenirea după ce a consultat nişte notiţe sub privirile antrenorului său, Patrick Mouratoglou.Însă acele indicaţii nu au ajutat-o prea mult.
Halep avea avantaj când se petrece schimbul considerat cel mai frumos al meciului. Serena Williams a trimis-o dintr-un colţ în altul al terenului, dar românca a ripostat cu un forehand devastator din alergare pentru a se distanţa la 5-1.
Vezi aici mingea aleasă play of the day:
Simona Halep, victorie extraordinară în fața Serenei Williams în finală la Wimbledon
Marea noastră campioană a avut o evoluție fantastică și a devenit prima româncă ce a câștigat titlul la proba de simplu. Acesta a fost al doilea turneu de Grand Slam câștigat de Simona Halep.
Simona Halep, numărul şapte mondial, a pierdut un singur set în drumul către al doilea titlu de Grand Slam, în faţa Mihaelei Buzărnescu, în turul al doilea, primul său titlu de Mare Şlem fiind câştigat în 2018, la Roland Garros.
Halep, care jucat a cincea finală de Grand Slam, după trei la Roland Garros şi una la Australian Open, s-a impus în faţa uneia dintre cele mai bune jucătoare din istoria tenisului, Serena având şapte titluri la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) şi 23 de Mare Şlem în carieră. Williams a jucat anul trecut finala la All England Club şi la US Open.
Etichete: serena williams , simona halep , halep wimbledon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...