Video Simona Halep a povestit prima experienţă la un meci de baseball: "Mi-a tremurat mâna!"
26.08.2017, 10:27Simona Halep se pregăteşte de US Open, acolo unde o aşteaptă un duel teribil încă din primul tur, în care o va avea ca adversară pe Maria Sharapova, dar a doua juucătoare a lumii are timp şi de relaxare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În urmă cu trei zile, românca de 25 de ani a mers la meciul de baseball dintre New York Mets şi Arizona Diamondbacks, fiind invitată de gazde pentru prima aruncare a întâlnirii.
Site-ul WTA a urmărit-o pe Simona pas cu pas în vizita făcută pe Citi Field, iar constănţeanca le-a povestit fanilor cum a trăit primul contact cu baseball-ul.
"Sunt cu adevărat încântată, e prima oară când merg la un meci de baseball. Sunt încântată, dar şi puţin emoţionată. M-am antrenat puţin şi a fost ok, dar să vedem ce se întâmplă când voi fi sub presiune. Sunt pregătită, dar va fi greu, pentru că trebuie să fiu la înălţime, cu toată lumea şi cu echipa în jurul meu", a spus Halep, foarte bine dispusă.
Îmbrăcată cu un tricoul al echipei Mets, cu numărul 13 şi numele său pe spate, Simona a primit câteva sfaturi de la catcher-ul Kevin Plawecki, însă chiar şi aşa aruncarea sa a fost puţin prea scurtă.
"Am fost foarte emoţionată şi mi-a tremurat mâna când am vrut să arunc. Însă a fost o experienţă frumoasă. Cred că ar fi trebuit să pun mai multă forţă în aruncare", a explicat Halep.
Cu toate acestea, a doua favorită de la US Open, ultimul Grand Slam al anului, a fost extrem de încântată de momentele petrecute pe Citi Field.
"Prima experienţă la un meci de baseball. Mi-a plăcut la nebunie! Mulţumesc, Kevin Plawecki, pentru sfaturi", a scris Halep, pe Instagram, alături de o fotografie cu jucătorul celor de la Mets.
Etichete: video , simona halep , baseball , ny mets , kevin plawecki
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...