Simona Halep: "A fost un an incredibil, dar rămân concentrată pentru a ajunge la Turneul Campioanelor"
01.08.2014, 13:05Simona Halep, care din 11 august va deveni numărul 2 mondial, a declarat, pentru site-ul oficial al WTA, că 2014 a reprezentat un an incredibil, însă va munci mult pentru a se califica la Turneul Campioanelor, care se va desfăşura în perioada 20-26 octombrie, în Singapore.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Am muncit foarte mult ca să devin cea mai bună jucătoare care puteam fi. Acest an a fost incredibil până acum şi să urc pe locul doi în clasament reprezintă o mare realizare. Mai este mult tenis de jucat în acest an şi abia aştept sezonul pe hard. Rămân concentrată pentru a ajunge la Turneul Campionelor din Singapore. Le mulţumesc tuturor fanilor şi echipei mele pentru susţinerea continuă. Ne vom vedea la Cincinnati", a spus Halep.
Turneul Campioanelor, care va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport, va reuni cele mai bune opt jucătoare din 2014.
Simona Halep va deveni, începând din 11 august, a 33-a jucătoare din istoria Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste care ocupă locul 2 mondial (DETALII AICI).
Simona Halep, locul 3 WTA în acest moment, va urca un loc în clasament deoarece Na Li, actuala ocupantă a locului 2 WTA, nu va participa la turneele de pe continentul nord-american, nici la US Open, din cauza unei accidentări, şi astfel nu-şi va apăra punctele din 2013.
Na Li are 6.960 de puncte în clasamentul WTA şi, începând din 11 august, după turneul Rogers Cup (Canada), unde a jucat în semifinale în 2013, va ceda locul doi mondial Simonei Halep (6.785 de puncte acum).
După turneul câştigat la Bucureşti la începutul lunii iulie, Simona Halep va reveni în competiţie la Cincinnati (11-17 august), turneu WTA Premier 5 unde a jucat în sferturi, la ediţia trecută.
Liderul mondial este americanca Serena Williams, cu 9.231 de puncte.
Etichete: tenis , simona halep , top wta , turneul campioanelor , halep locul 2 wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...