Simona Halep a făcut anunțul despre retragerea din tenis: ”Aş vrea să fac şi altceva. Am o vârstă”
articol scris de Digi Sport01.02.2025, 09:20
Simona Halep (33 de ani, 868 WTA) s-a confruntat cu mai multe accidentări în ultimele luni, după ce a revenit în circuitul WTA odată ce TAS i-a redus suspendarea în procesul de dopaj.

UEL: FCSB - Lyon, joi, 19:45, DGS 1
UEL: Real Sociedad - Manchester United, joi, 19:45, DGS 2
Fostul număr 1 WTA a jucat doar 5 meciuri de la revenire în 2024, dintre care a câștigat doar unul. În 2025, Simona Halep nu a jucat nicio partidă din cauza accidentării la genunchi.
Simona Halep se gândește la retragerea din tenis: ”Îmi trece prin cap foarte des acest lucru. Am o vârstă, am accidentări pe care nu pot să le mai refac”
Simona primise invitații pentru turneele Auckland și Australian Open, dar a fost nevoită să se retragă. Acum, dubla câștigătoare de Grand Slam se pregătește de revenirea la Transylvania Open.
Simona Halep s-a întors în România și printre altele a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat în ultima perioadă. Mai mult, ”Simo” a transmis că ia în calcul inclusiv despre retragerea din tenis.
”(N.r. - Te gândești la retragere) Bineînţeles, şi îmi trece prin cap foarte des acest lucru. Am o vârstă, am accidentări pe care nu pot să le mai refac.

Genunchiul nu se mai reface. Mi-a fost recomandată o operaţie, dar este destul de dificilă şi nu cred că o voi face.
Mereu am spus că tenisul nu este viaţa în totalitate. Bineînţeles că mai am multe dorinţe şi obiective în viaţa asta după tenis.
Tot ce am făcut în tenis a fost extraordinar, am muncit pentru asta şi mă simt o jucătoare de tenis foarte împlinită. Eu aş vrea să fac şi altceva, nu doar în tenis. Prima parte a fost în tenis, acum sper să fac şi alte lucruri.
Genunchiul îmi dă în continuare bătăi de cap pentru că e o ruptură de cartilaj şi nu e uşor de gestionat. În momentul de faţă nu mă doare, dar nici nu am avut meciuri oficiale. Acolo este problema.”, a spus Simona Halep.
Cifrele complete ale Simonei Halep în tenis:
- Două titluri de Grand Slam
- 24 de titluri caștigate la simplu
- 64 de săptămâni ca lider mondial
- 373 de săptămâni petrecute în TOP 10 WTA
- 580 de meciuri câștigate la simplu
- 242 de meciuri pierdute
Pentru performanțele din circuitul WTA, Simona Halep a acumulat câștiguri totale de 40,232,663 de dolari.
Etichete: simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Preşedintele american Donald Trump a anunţat în Congresul SUA că un copil care a supravieţuit...