Simona Halep a dezvăluit când a fost convinsă că poate cuceri un Grand Slam: "E cel mai bun an din carieră"
05.10.2018, 09:34Simona Halep e extrem de mulţumită de evoluţiile din acest an, în care şi-a consolidat primul loc în clasamentul WTA şi a cucerit primul trofeu de Grand Slam din carieră, Roland Garros.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"E cel mai bun an din carieră, cel în care am câştigat un Grand Slam. Să fii numărul 1 este extraordinar, însă e şi mai bine să câştigi un Grand Slam", a declarat românca într-un interviu pentru New York Times.
Halep a dezvăluit şi când şi-a dat seama că poate cuceri în premieră un trofeu de Grand Slam.
"Australian Open (n.r. unde a pierdut finala cu Caroline Wozniacki) a fost o experienţă extraordinară pentru mine. Mi-am împins limitele şi am văzut că orice este posibil. Mi-am dat seama că sunt puternică, acel turneu m-a ajutat să cred că pot câştiga unul dintre marile turnee. După Melbourne am simţit că sunt capabilă să câştig un Grand Slam", a mai spus constănţeanca.
Turneul Campioanelor, de la Singapore, transmis în direct de Digi Sport între 21 şi 28 octombrie, este principalul obiectiv al româncei.
"Sunt 100 % motivată. E marea mea ţintă. Voi da tot ce am pentru a încheia anul pe locul 1. Poate fi mai bine decât anul trecut", a mai afirmat Halep.
Simona Halep a cucerit în acest an trei trofee, la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal, şi a mai pierdut trei finale, la Australian Open, Roma şi Cincinnati.
Jucătoarea în vârstă de 27 de ani avea 2.451 de puncte avans în clasamentul WTA faţă de locul 2, daneza Caroline Wozniacki.
Românca a abandonat în această săptămână în primul tur de la Beijing, în meciul cu tunisianca Ons Jabeur, din cauza problemelor medicale, şi a fost diagnosticată cu hernie de disc.
Etichete: simona halep , caroline wozniacki , halep roland garros , halep probleme medicale , halep a castigat roland garros , halep a cucerit un grand slam
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...