Simona Halep a coborât patru poziții în clasamentul WTA. Iga Swiatek, lider detașat în ierarhia mondială
articol scris de Digi Sport22.04.2024, 10:43
Săptămâna aceasta va fi a o suta pentru jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek pe poziţia de lider al clasamentului WTA.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Swiatek este a noua jucătoare din istorie care atinge suta de săptămâni ca lider WTA, după Steffi Graf (377), Martina Navratilova (332), Serena Williams (319), Chris Evert (260), Martina Hingis (209), Monica Seles (178), Ashleigh Barty (121) şi Justine Henin (117). Simona Halep este a 12-a în această ierarhie (64 de săptămâni), înaintea sa mai fiind Caroline Wozniacki (71) şi Lindsay Davenport (98).
Iga Swiatek, lider detașat în clasamentul WTA
Swiatek, care s-a oprit în semifinale la Stuttgart, săptămâna trecută, are un avans de aproape 2.700 de puncte faţă de următoarea clasată, bielorusa Aryna Sabalenka. Podiumul este completat de americanca Gauff, aflată la mai puţin de 600 de puncte de Sabalenka.
Kazaha Elena Rybakina, campioana de la Stuttgart are aproape o mie de puncte până la Gauff.
În top 10 s-a produs o rocadă între cehoaica Marketa Vondrousova (a urcat pe 7) şi chinezoaica Qinwen Zheng (a coborât pe 8).
Ucraineanca Marta Kostyuk, finalistă la Stuttgart, a urcat şase locuri şi se află pe 21, cea mai bună clasare din carieră, notează Agerpres.
Americanca Sloane Stephens, campioană la Rouen, a reuşit şi ea un salt de şase locuri, aflându-se acum pe 33. Poloneza Magda Linette, care a pierdut finala din Hexagon, a făcut un salt de 12 locuri, ocupând poziţia a 48-a.
Simona Halep, coborâre de patru poziții în clasamentul WTA
România are în continuare trei reprezentante în prima sută, pe Sorana Cîrstea, care a coborât o poziţie faţă de săptămâna trecută şi e pe 30, Ana Bogdan, care staţionează pe 64, şi Jaqueline Cristian, care a urcat un loc şi e pe 73. Simona Halep a coborât pe locul 1.150.
La dublu, Monica Niculescu a urcat un loc şi se află pe 43, în timp ce Gabriela Ruse se menţine pe 83.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 10.560 puncte
2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 7.848
3 (3). Coco Gauff (SUA) 7.258
4 (4). Elena Rîbakina (Kazahstan) 6.293
5 (5). Jessica Pegula (SUA) 4.870
6 (6). Maria Sakkari (Grecia) 4.195
7 (8). Marketa Vondrousova (Cehia) 4.090
8 (7). Qinwen Zheng (China) 4.000
9 (9). Ons Jabeur (Tunisia) 3.533
10 (10). Jelena Ostapenko (Letonia) 3.438
.................................................................
30 (29). Sorana Cîrstea 1.748
64 (64). Ana Bogdan 1.054
73 (74). Jaqueline Cristian 923
128 (128). Irina-Camelia Begu 612
143 (162). Elena-Gabriela Ruse 532
168 (155). Irina Bara 445
196 (191). Anca Todoni 390
209 (195). Miriam Bulgaru 365
231 (233). Cristina Dinu 331
239 (222). Andreea Mitu 314
............................................
1.150 (1.146). Simona Halep 10
...
Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 8.565 puncte
2 (2). Elise Mertens (Belgia) 8.345
3 (3). Storm Hunter (Australia) 7.695
4 (4). Gabriela Dabrowski (Canada) 6.495
5 (5). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 6.160
6 (6). Laura Siegemund (Germania) 5.680
7 (7). Nicole Melichar-Martinez (SUA) 5.275
7 (8). Ellen Perez (Australia) 5.275
9 (9). Vera Zvonareva (Rusia) 4.983
10 (11). Luisa Stefani (Brazilia) 4.655
..........................................................
43 (44). Monica Niculescu 1.940
83 (83). Elena-Gabriela Ruse 1.184
169 (170). Oana Gavrilă 526
189 (167). Irina Bara 471
207 (186). Andreea Mitu 430
214 (213). Jaqueline Cristian 404
265 (266). Cristina Dinu 332
...
Etichete: simona halep , clasament wta , iga swiatek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...