Simona Halep a anunțat ce obiective și-a propus cu Patrick Mouratoglou ”Ar fi super să reușesc și asta în cariera mea”
articol scris de Digi Sport10.04.2022, 10:05
Simona Halep (30 de ani, locul 20 WTA) a anunțat recent de ce l-a ales ca antrenor pe Patrick Mouratoglou (51 de ani), dar și ce obiective și-a impus alături de francez.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep a anunțat ce obiective și-a propus cu Patrick Mouratoglou ”Ar fi super să reușesc și asta în cariera mea”
Sportiva din Constanța a vorbit direct despre aspectele din jocul ei, pe care vrea să le îmbunătățească, dar și că vrea ă revină în top.
”Vreau să iau mingea mai devreme. Vreau să-mi deschid terenul mult mai bine decât o făceam înainte. Nu spun că jocul meu de până acum era unul prost, dar vreau să-l fac mai puternic.
De asemenea, vreau să îmi întăresc și corpul, pentru că dacă vrei să joci ofensiv și de pe baseline cu jucătoarele care lovesc mingea puternic nu e deloc ușor. De aceea, trebuie să fiu puternică fizic.
Voi lucra la asta, dar și la a-mi deschide terenul, să folosesc unele unghiuri mai bine decât până acum și să iau mingea mult mai repede.
Acesta este obiectivul, în viziunea noastră”, a spus Simona Halep, într-un interviu pentru Tennis Majors.
Simona Halep: ”Trebuie să fac ceva extra ca să pot câștiga un Grand Slam pe hard”
Campioana noastră a mai precizat că iubește zgura, dar că i-ar plăcea să dea lovitura și la un Grand Slam disputat pe hard, după ce și-a trecut deja în palmares titlurile de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019).
”Iubesc zgura, de aceea am putut să câștig multe titluri pe această suprafață. Am câștigat și Wimbledon, lucru pe care nu l-am așteptat, pentru că jocul acolo e foarte rapid și ai nevoie și de un serviciu bun.
Dar jocul meu a fost cu adevărat bun în acel an și s-a potrivit perfect pe suprafață și, în plus, am avut și multă încredere. Am câștigat titluri mari și pe hard, dar n-am reușit încă să câștig și un Grand Slam, așa că probabil că trebuie să fac ceva extra ca să pot câștiga unul.
De aceea lucrez acum cu Patrick, poate mă va putea ajuta să câștig unul și pe hard. Ar fi super, super frumos să reușesc și acest lucru în cariera mea”, a mai spus Halep.
Etichete: simona halep , simona halep wta , patrick mouratoglou , simona halep turnee wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...