Video Exclusiv Simona explică evoluţia oscilantă din primul set al semifinalei: "Nu simţeam corzile"
16.07.2016, 22:25Simona Halep s-a calificat cu mari emoţii în finala de la BRD Bucharest Open, după ce a învins-o, în direct la Digi Sport 1, pe Vania King (144 WTA), în trei seturi, 6-7, 6-4, 6-3, ajungând în ultimul act al unei competiţii pentru a 21-a oară în carieră.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Primul set al partidei a fost unul cu o evoluţie oscilantă a sportivei noastre: au fost nu mai puţin de 10 break-uri, cinci de fiecare parte, iar Simona a acuzat probleme la racordajul rachetei, la finalul actului.
"Mă aşteptam la un meci destul de complicat pentru că o ştiam destul de bine şi ştiam că e agresivă, iar eu am greşit destul de multe mingi la început de meci. Nu prea simţeam racheta, nu ştiu, poate şi din cauza emoţiilor, dar mă bucur mult că am reuşit să trec peste şi să câştig în final", a spus Simona, în exclusivitate pentru Digi Sport.
"Nu ştiu dacă a fost doar în capul meu sau chiar a fost o problemă. Nu simţeam de niciun fel şi mi se mişcau corzile. Nu simţeam corzile şi uneori se ducea, uneori nu se ducea, dar bineînţeles că am exagerat puţin în timpul meciului", a spus "Simo" la conferinţa de presă de după meci.
În finala de duminică, de la ora 16:00, în direct pe Digi Sport 1, Halep o va înfrunta pe letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 7, care a dispus în prima semifinală de Laura Siegemund (Germania/N. 4), cu 6-3, 6-2.
"N-am jucat contra ei recent, din ce ţin eu minte. Va fi un meci greu, joacă diferit, un pic mai drept şi pe sub minge un pic. Va fi un meci dificil, e finala, orice finală e grea. Sper să fiu relaxată, să-mi fac jocul şi să fac un meci frumos pentru public. Sper şi îmi doresc foarte mult să câştig al doilea turneu aici", a încheiat Halep.
Simona este condusă cu 1-3 în meciurile directe cu Sevastova (26 ani, 66 WTA). Simona a obţinut singurul succes în 2011 în primul tur la Copenhaga, cu 6-7 (7), 7-6 (4), 6-0, în timp ce letona a învins în 2009 la La Palma (Spania), cu 6-2, 7-6 (4) în primul tur, în 2010 la Bad Gastein, când Halep a abandonat în optimi la 5-7, 6-1, 5-0 pentru baltică, şi în 2011 în optimi la Luxemburg, cu 6-2, 6-2.
Turneul BRD Bucharest Open este dotat cu premii totale de 226.750 dolari și este transmis ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE pe Digi Sport 2.
În 2017, vor fi 56 de turnee WTA: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.
VIDEO CU DECLARAŢIILE SIMONEI HALEP
Etichete: simona halep , brd bucharest open , halep king , halep sevastova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...