Video Exclusiv Simona a analizat finala pierdută drastic la Cincinnati! ”M-am panicat. Garbine a fost mai bună”
21.08.2017, 00:45Simona Halep a avut parte de una dintre cele mai negre zile ale carierei. Românca de 25 de ani a ratat ocazia de a ajunge numărul unu mondial și, în același timp, a pierdut finala de la Cincinnati de o manieră greu de anticipat.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Simona a fost învinsă de Garbine Muguruza, cu un scor sever, 1-6, 0-6, iar analiza jocului a fost făcută chiar de sportiva din Contanța, la finalul duelului contra campioanei de la Wimbledon.
”Astăzi a fost o zi foarte urâtă. Chiar dacă am arătat că am cedat, nu am cedat. Ritmul a fost un pic rapid și m-am panicat și nu prea am putut să găsesc soluții. A fost foarte cald, dar a fost și pentru ea. Am câteva bătături care mă deranjează, dar acestea sunt lucruri minore pentru o finală. Astăzi a fost prea bună pentru mine.
După această finală nu rămân cu prea multe lucruri. După acest turneu rămân cu un lucru foarte important. În primele meciuri nu am jucat foarte bine și totuși am câștigat. Au fost două meciuri foarte grele, după care am ajuns la un nivel foarte ridicat”, a spus ”Simo”, în exclusivitate pentru Digi Sport.
VIDEO CU DECLARAȚIILE SIMONEI HALEP
Ultima jucătoare care i-a administrat Simonei o înfrângere ca aceasta a fost Sara Errani, în 2013. În acel moment, sportiva din Italia, care acum e suspendată pentru dopaj, era numărul cinci mondial. La Miami, Errani a învins-o cu 6-1, 6-0 pe Simona.
Halep a strâns doar 28 de puncte în acest meci (58 Muguruza), având procentaj de 42% la primul serviciu şi doar 11% la al doilea.
Simona a reuşit 6 lovituri direct câștigătoare şi a comis 20 de erori neforţate, spre deosebire de spaniolă, care a avut 8 winners şi 15 erori neforţate.
Halep a ajuns la a 26-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, Bucureşti şi Montreal, iar anul acesta a câştigat la Madrid.
Halep a mai jucat 11 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros şi Cincinnati.
Etichete: simona halep , halep cincinnati , halep muguruza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...