Sharapova, încă un ”război” câștigat în fața Simonei. Decizia luată de organizatorii de la Australian Open
10.01.2018, 18:37Maria Sharapova a câștigat încă un ”război” cu Simona Halep, de această dată una de imagine. Organizatorii de la Australian Open au preferat-o pe sportiva din Rusia, atunci când a venit vorba de tragerea la sorți.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Sharapova va fi cea care va ajuta la stabilirea tablourilor principale. Alături de ea, un alt nume mare al tenisului, Roger Federer, va participa la tragerea la sorți.
Dacă în cazul veteranului elvețian lucrurile sunt clare: Federer este campionul din 2017, la Sharapova poate surprinde prezența ei.
Serena Williams, câștigătoarea din 2017, a anunțat că nu va participa la Australian Open. Astfel, numărul unu mondial putea fi o variantă pentru tragerea la sorți. A fost aleasă însă jucătoarea care a lipsit anul trecut de la turneu, fiind suspendată., din cauza problemelor de dopaj.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, aliniază la start nouă jucătoare din România. Pe lângă cele șase de pe tabloul principal, mai participă trei în calificări.
Pe tabloul de simplu vor participa Simona Halep (1 WTA), Sorana Cîrstea (37 WTA), Irina Begu (40 WTA), Monica Niculescu (85 WTA), Mihaela Buzărnescu (57 WTA) și Ana Bogdan (107 WTA).
În calificări vor lua startul Alexandra Dulgheru, Irina Bara și Alexandra Cadanțu, în noaptea de miercuri spre joi.
Dulgheru (190 WTA) o va întâlni pe canadianca de origine română Bianca Andreescu (188 WTA), Irina Bara (183 WTA) se va duela cu Sesil Karatantcheva (184 WTA), iar Alexandra Cadanțu (171 WTA), cu Vera Lapko (135 WTA).
Etichete: sharapova , halep , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...