Serena Williams şi Mirjana Lucic-Baroni s-au calificat în semifinale la Australian Open
25.01.2017, 09:18Serena Williams (SUA), cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA, şi Mirjana Lucic-Baroni (Croaţia), poziţia 79 în ierarhia mondială, s-au calificat în semifinale la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Williams a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-2, 6-3, după o oră şi 15 minute, pe Johanna Konta (Marea Britanie), a noua favorită a competiţiei şi locul 9 WTA.
Jucătoarea americană rămâne astfel în cursa pentru câştigarea celui de-al 23-lea turneu de Grand Slam, care iar aduce şi revenirea pe primul loc în clasamentul mondial.
În semifinale, Serena Williams o va întâlni pe Lucic-Baroni, care a trecut, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4, după o oră şi 48 de minute, de Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul 5 şi locul 5 WTA.
Mirjana Lucic-Baroni, în vârstă de 34 de ani, va juca a doua semifinală de Grand Slam din carieră, după cea de la Wimbledon din 1999, când a fost învinsă de Steffi Graf. Croata a devenit a patra cea mai slab clasată jucătoare care ajunge în semifinale la Melbourne în era Open, după Claudia Porwik (locul 81, 1990), Serena Williams (locul 81, în 2007) şi Justine Henin (fără clasament, în 2010).
Ultima dată când două jucătoare care nu sunt cap de serie (CoCo Vandeweghe şi Mirjana Lucic-Baroni) au ajuns în semifinale la Melbourne s-a întâmplat în 2010 (Justine Henin şi Jie Zheng).
Semifinalele feminine de la Australian Open 2017:
Etichete: serena williams , semifinale , australian open , mirjana lucic baroni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...