Serena Williams revine pe teren împotriva Jelenei Ostapenko! Meci istoric
24.12.2017, 22:12Site-ul oficial WTA a anunțat în Ajunul Crăciunului că Serena Williams revine pe terenul de tenis pe 30 decembrie, la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, împotriva Jelenei Ostapenko, jucătoarea din Letonia care a pierdut ambele meciuri de la World Tennis Thailand Championship, contra Karolinei Pliskova și a Johannei Konta (VIDEO&DETALII). Duminică, Simona Halep a câștigat întrecerea asiatică, după o finală adjudecată clar în fața Karolinei Pliskova (VIDEO&DETALII).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Va fi primul meci al fostului lider mondial după ce a născut, în luna septembrie. Serena Williams (36 de ani) a jucat ultima dată pe 28 ianuarie 2017, când a câștigat Australian Open, după o finală disputată împotriva surorii sale, Venus Williams. A fost al 23-lea trofeu de Grand Slam cucerit de sportiva din SUA, un record absolut în această privință.
Întâlnirea dintre Serena Williams și Jelena Ostapenko va intra cu siguranță în istorie, având în vedere că este prima dată când turneul de la Abu Dhabi are și un tablou feminin, la a 10-a ediție a competiției.
“Sunt încântată că voi reveni pe teren la Abu Dhabi, primul meu turneu după ce am născut-o pe fiica mea în septembrie. Sunt încântată și onorată să îmi fac revenirea drept una dintre primele femei care participă la acest eveniment”, a declarat Serena Williams, într-un comunicat.
Serena Williams este campioana în exerciţiu la Australian Open, iar punctele acumulate la Melbourne (2000), plus alte 30 de puncte de la turneul pregătitor - de la Auckland - o ţin pe locul 22 WTA. În cazul în care americanca nu va fi prezentă la Melbourne, ea nu va mai puncta în clasamentul WTA.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: serena williams , revenire serena , serena meci istoric , serena williams jelena ostapenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...