Foto Serena Williams, pe lista Forbes. E prima sportivă care ajunge într-un clasament inedit. Suma uriașă pe care a adunat-o
07.06.2019, 09:42Chiar dacă a fost eliminată în turul 3 de la Roland Garros, Serena Williams se "consolează" cu banii adunați în cariera sa. Americanca de 37 de ani este prima sportivă care a ajuns pe lista renumitei publicații Forbes într-un clasament inedit, care se referă la cele mai bogate americance care și-au dobândit averea prin forțe proprii.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Conform sursei citate, averea sa totală este de 225 de milioane de dolari, bani obținuți din premii, sponsorizări, modă și investiții.
Doar din premiile obținute din tenis, Serena a strâns 89 de milioane de dolari și se află pe locul 80 în topul Forbes. Numai anul trecut, Williams a câștigat 29 de milioane de dolari, iar cea mai mare parte din această sumă a venit de la contractele cu sponsorii Nike, JPMorgan, Chase, Audemars Piguet, Beats Electronics, Wilson Sporting Goods, Gatorade, Intel sau Nike.
În plus, Serena a lansat și o linie vestimentară, S by Serena, dar și o firmă de investiții, Serena Ventures. Până și ducesa de Sussex, Meghan Markle, care îi este prietenă, a purtat una dintre creațiile ei într-un turneu regal.
Și la capitolul investiții, Serena stă excelent. Legendara jucătoare este o femeie de afaceri de succes, care a investit în 34 de start-up-uri în ultimii 5 ani, iar portofoliul ei valorează aproape 10 milioane de dolari. Multe dintre aceste firme au ca domenii de activitate comerțul electronic, modă, alimentație și sănătate.
Serena se implică activ în toate business-urile sale: "Vreau să fiu parte din tot ce se întâmplă. Eu vreau să fiu brandul, în loc să fiu fața".
Când se retrage Serena Williams
În același interviu, Serena a spus că vrea să mai activeze în tenis, însă nu a precizat dacă în calitate de sportiv sau altceva: "Nu mă grăbesc să părăsesc tenisul, ci să creez un brand longeviv, la fel ca și cariera mea. Nu este ceva fancy, trendy, ci o marcă, la fel ca jocul meu de tenis".
Serena Williams tocmai a fost eliminată în turul 3 de la Roland Garros de tânăra Sofia Kenin. A fost una dintre cele mai mari surprize de la această ediție.
Serena Williams (37 de ani) are în palmares un record de 23 de titluri de Grand Slam și este considerată de unii specialiști cea mai mare jucătoare din istorie.
Simona Halep stă perfect la capitolul "bani câştigaţi din tenis"
Din punct de vedere al câştigurilor din tenis, Simona Halep stă excelent. Doar din premiile puse în joc, ea a încasat nu mai puţin de 28.495.452 de dolari, de-a lungul carierei.
Doar 6 jucătoare în istoria tenisului au obţinut mai mulţi bani decât sportiva din Constanţa. Lider incontestabil e Serena Williams, cu aproape 90 de milioane de dolari câştigaţi în carieră.
Martina Hingis, Steffi Graf sau Martina Navratilova sunt sub Halep din punct de vedere al câştigurilor din tenis. Nu ar trebui să mire, având în vedere că premiile au crescut enorm în ultimele două decenii.
Etichete: serena williams , serena williams roland garros , bani serena williams , avere serena williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...