Serena Williams nu dă vina pe accidentare pentru eliminarea de la Australian Open: "Ea a jucat incredibil"
23.01.2019, 13:46Serena Williams, eliminată în sferturile de finală ale Australian Open, după ce a condus cu 5-1 în setul decisiv al confruntării cu Karolina Pliskova, cap de serie numărul 7, şi-a lăudat adversara şi a diminuat importanţa entorsei de gleznă suferită când servea pentru câştigarea meciului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
''Ea a jucat incredibil când am beneficiat de mingi de meci. Pur şi simplu ea a jucat mult mai bine în această situaţie. Glezna mea pare că este bine'', a declarat Serena, care are şapte titluri în carieră la Melbourne.
''Am continuat să joc agresiv, dar ea a trimis multe mingi pe linii. Am făcut ce am putut în aceste puncte şi nu am avut senzaţia că m-am blocat un pic în acea perioadă de joc'', a adăugat Serena, care a ratat o nouă ocazie de a egala recordul de trofee de Grand Slam, deţinut de Margaret Court (24).
Karolina Pliskova s-a impus în faţa Serenei Williams cu 6-4, 4-6, 7-5 şi va juca în semifinale contra japonezei Naomi Osaka.
Agerpres
Etichete: serena williams , karolina pliskova , naomi osaka , australian open 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...