Serena Williams, eliminată de la Wimbledon, a răspuns întrebării aflate pe buzele tuturor: "A fost ultimul turneu?"
articol scris de Digi Sport29.06.2022, 08:42
Serena Williams (40 de ani, locul 1204 WTA) a piedut în primul tur de la Wimbledon, marţi seară, cu franţuzoaica Harmony Tan (24 de ani, locul 115 WTA), scor 5-7, 6-1, 6-7 (7/10).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Multiplă campioană a turneului de la Londra, jucătoarea din Statele Unite nu a putut să-i facă față adversarei în finalul partidei și a trebuit să părăsească prematur competiția.
Galerie Foto
Serena Williams a vorbit despre o posibilă retragere, imediat după eliminarea de la Wimbledon
Eșecul prematur a fost unul neașteptat pentru Serena Williams, care a fost chestionată cu privire la momentele de la finalul partidei, în care a părut că-și ia 'la revedere' de la fanii londonezi.
"După cum am spus și înaintea turneului, o să văd cum mă simt și asta o să-mi influențeze decizia cu privire la viitorul meu pe terenul de tenis. Nu pot să spun dacă a fost ultimul meu turneu de Wimbledon. Nu știu, habar nu am.
Cu siguranță sunt foarte motivată să joc mai bine la US Open, unde sunt acasă. Fizic m-am descurcat destul de bine. Am avut probleme la ultimele puncte, da, pentru că e un avantaj pentru cel care joacă săptămână de săptămână", a spus Serena Williams, conform Dailymail.
Serena Williams, OUT de la Wimbledon
Partida dintre Serena Williams din turul 1 de la Wimbledon a fost una maraton și a durat 3 ore și 10 minute, iar Harmony Tan a profitat de avantajul vârstei și s-a impus datorită prospețimii fizice arătate în final.
Jucătoarea din Franța a fost la primul meci din carieră pe tabloul principal de la Wimbledon, fapt care face ca rezultatul să fie cu atât mai surprinzător.
Serena a avut chiar și o minge de meci salvată, la 6-5 pentru adversara ei, și a reușit să trimită partida în super tie-break. Acolo, americanca a condus cu 4-0 și părea că s-a desprins în câștigătoare, dar în cele din urmă Harmony Tan a revenit fantastic și s-a impus cu 10-7.
Serena Williams, în urmărirea lui Margaret Court
Serena Williams încearcă din 2017 să-și adjudece cel de-al 24 titlu de Grand Slam din carieră, însă până acum aceasta nu a avut succes.
Dorința sportivei este amplificată de faptul că este foarte aproape de a o egala pe Margaret Court, deținătoarea recordului când vine vorba de numărul de titluri de grand slam câștigate de-a lungul carierei.
Fosta jucătoare din Australia are 24 astfel de succese, în timp ce Serena Williams rămâne la 23, după ce a părăsit prematur ediția din acest an a Wimbledonului.
De altfel, Williams a triumfat ultima dată la Australian Open, în 2017, iar de atunci a pierdut 4 finale
Etichete: wimbledon , serena williams , retragere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...