Galerie Foto Serena Williams are în continuare parte de tratament special. Echipamentul cu care joacă la Australian Open
17.01.2019, 13:25Serena Williams s-a calificat fără emoții în turul III la Australian Open 2019, la puţine momente după ce s-a încheiat meciul Simona Halep - Sofia Kenin 6-3, 6-7, 6-4. Ea a învins-o pe canadianca Eugenie Bouchard, cu 6-2, 6-2, după o oră și 11 minute. Mai mult decât jocul americancei a impresionat însă echipamentul ei, realizat special de Nike, aşa cum s-a întâmplat în ultimele ediţii ale turneelor Grand Slam.
Campionii Digi Sport: Edward Iordanescu, marți, 19:30, DGS 1
Premier League: Brentford - Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
Americanca de 37 de ani are parte de o linie personalizată de haine pe care le poartă la aceste turnee. Spre deosebire de numărul 1 mondial, Simona Halep, care nu beneficiază de un astfel de tratament, în aceeaşi situaţie se află o altă jucătoare mare, Maria Sharapova.
După salopeta neagră ‘Catwoman’ de la Roland Garros şi rochia cu tutu de la US Open, acum câştigătoarea a 23 de titluri de Grand Slam a ales o salopetă verde-jad, aşa cum au descris-o cei din spatele contului oficial al turneului de la Melbourne. Pe sub combinezon, Serena a purtat ciorapi plasă, iar decizia a părut inexplicabilă, mai ales că la Melborune este vară, iar temperaturile, ziua, sunt de peste 30 de grade Celsius.
Sportiva americană a explicat, la meciul din turul I, de ce a ales acest echipament neobișnuit.
"Port acești ciorapi pentru că sufăr de tromboză. Va trebui să mă tratez pentru tot restul vieții. Merg regulat la medic. În ceea ce privește combinezonul, ceva asemănător am purtat și la ediția din 2017 a Australian Open, când am câștigat ultimul trofeu de Mare Șlem", a declarat Serena.
În optimile de finală, dacă se va califica, Serena Williams ar putea-o întâlni la turneul de la Antipozi chiar pe Simona Halep, care va trebui sa treacă de Venus Williams, sora Serenei.
Ce greutate are Serena Williams
Serena Williams a slăbit mult pentru primul Grand Slam al anului, iar acum ar avea doar 72 de kilograme, aproape de greutatea ideală. Pentru cea mai mare parte a carierei, Serena a avut 70 kilograme, iar randamentul său a fost optim. După ce a născut, Serena s-a luptat o perioadă cu greutatea. În 2018 a anunţat cu puţin timp înainte de Australian Open că nu poate juca, deşi era campioana în exerciţiu, fiind înlocuită de Misa Eguchi pe tablou.
Acum, lucrurile stau total diferit. Serena a jucat finale la Wimbledon şi US Open între timp şi e dornică să câștige un nou titlu la Melbourne.
"La 37 de ani, Serena Williams nu are vreo presiune înainte de Australian Open. Sportiva din SUA arată mult mai fit decât în 2018 şi a făcut tot ce a depins de ea pentru a se prezenta într-o formă cât mai apropiată de cea optimă la turneul de la Melbourne", notează presa din Australia.
Galerie Foto
Etichete: serena williams , australian open , eugenie bouchard , echipament serena
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul rus s-a distanţat luni faţă de fostul lider sirian înlăturat de la putere Bashar al-Assad...