Serena Williams a învins-o pe sora ei mai mare, Venus, și s-a calificat în sferturile de finală la Wimbledon
06.07.2015, 18:29Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a învins-o în două seturi, 6-4, 6-3, pe sora sa mai mare, Venus Williams, într-o partidă disputată luni la All England Club, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Regina circuitului WTA, care a câştigat primele două turnee majore din acest sezon, Openul Australiei şi Roland Garros, a semnat a 25-a sa victorie consecutive în Grand Slam, în care a adunat până în prezent 20 de trofee.
Serena Williams (33 ani) speră să se apropie de recordul erei profesioniste, deţinut de germanca Steffi Graff, câştigătoarea a 22 de turnee de Grand Slam în cursul carierei sale.
Cele două surori americane, care au cucerit fiecare câte 5 titluri pe iarba londoneză, nu s-au mai înfruntat într-o competiţie de Grand Slam de la finala ediţiei 2009 de la Wimbledon, câştigată de Serena, care conduce, de altfel, în confruntările directe cu 15-11 (4-2 pe iarbă).
Serena Williams a pierdut ultimul duel în faţa lui Venus (35 ani, locul 16 WTA) în semifinalele ediţiei 2014 a turneului de la Montreal.
În turul următor, Serena o va înfrunta pe câştigătoarea duelului dintre belarusa Victoria Azarenka, fostă nr.1 mondial, şi elveţianca Belida Bencic, laureata turneului de la Eastbourne.
Agerpres
Etichete: program digi sport , serena williams , digi sport , venus williams , digisport , program digisport , serena williams venus williams , serena williams wimbledon 2015
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...