Serena s-a calificat în sferturi la Melbourne. Mai poate fi detronată doar de Sharapova
26.01.2015, 07:41Serena Williams a trecut prin mari emoții în partida din optimile de finală cu Garbine Muguruza (Spania, favorită numărul 24). Ocupanta primului loc în clasamentul WTA a cedat primul set, însă a izbutit să întoarcă soarta confruntării.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Americanca a fost de nerecunoscut în primul act, pe care Muguruza și l-a adjudecat rapid, cu 6-2. A fost al treilea set la rând pe care iberica și-l trecea în cont în fața Serenei, cu același scor. În ultima lor întâlnire, în turul II la Roland Garros 2014, Garbine s-a impus surprinzător cu 6-2, 6-2.
Confruntarea de luni dimineață de la Melbourne nu a urmat același scenariu. Prima jucătoare a lumii a găsit forța necesară să revină și și-a adjudecat următoarele două seturi.
Prin victoria cu 2-6, 6-3, 6-2, Serena Williams și-a depășit performanța de la ediția trecută, atunci când s-a oprit în faza optimilor de finală. De asemenea, prin prezența în sferturile de la Melbourne, sportiva din SUA este sigură că nu va mai putea fi depășită în clasamentul WTA decât de o singură sportivă: Maria Sharapova.
Chiar dacă Serena ar fi eliminată, iar Simona Halep ar câștiga titlul la Antipozi, reprezentanta noastră s-ar apropia amenințător, însă nu ar putea trece în fața lui Williams.
Serena este sigură că își va păstra poziția dacă se va califica în finală, chiar dacă ar pierde-o în fața Sharapovei. Rusoaica poate să urce pe prima poziție în lume în cazul în care americanca pierde în sferturi cu finalista ediției precedente, Dominika Cibulkova, iar ea se califică în finală.
Sharapova este prezentă în faza sferturilor de finală, unde va juca împotriva lui Eugenie Bouchard. Învingătoarea acestui meci o va înfrunta în penultimul act pe Simona Halep, în cazul în care sportiva noastră trece de Ekaterina Makarova (Rusia, favorită 10).
Halep este sigură că va rămâne pe locul 3 în ierarhia mondială indiferent de rezultatele următoare, însă ar urca din nou pe poziția secundă dacă ar câștiga întrecerea din Australia.
Etichete: serena williams , simona halep , clasament wta , australian open 2015
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...