Serena a încercat să își justifice ieșirea cu un non sens. Ce au descoperit jurnaliștii BBC
13.09.2018, 18:45Serena Williams a încercat să își mascheze izbucnirile nervoase din finala pierdută cu Naomi Osaka, la Us Open, în spatele unor acuze sexiste. Jurnaliștii de la BBC au demontat complet logica sportivei din SUA, bazându-se pe cifre.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Concret, marea jucătoare de peste ocean a încercat să explice faptul că arbitrul i-a dat game pierdut la 4-3 în setul secund din cauza faptului că e femeie. Bărbații din circuit au comis mult mai multe lucruri grave fără a fi sancționați. Cel puțin aceasta a fost explicația adusă de cea mai mare sportivă din era Open.
Realitatea? Departe de ceea ce susține Serena. Ziariștii de la BBC au analizat cele patru turnee de Grand Slam de anul acesta, iar rezultatele sunt surprinzătoare. Bărbaţii au primit 85 de avertismente, în vreme ce femeile s-au ales doar cu 43. O diferență enormă, care nu se regăsește niciun moment în discursul avut de sora mai mică a familiei Williams.
Ce a făcut Serena în ultimul act de la US Open
În finala de la US Open, Williams şi-a pierdut cumpătul în trei momente ale setului secund. Prima oară, în momentul în care arbitrul Carlos Ramos a anunţat că Patrick Mouratoglou i-a dat sfaturi din tribună, un lucru interzis la turneele de Grand Slam. "Eu nu trişez pentru a câştiga. Prefer să pierd. Poate nu ştii asta", a comentat campioana de 36 de ani.
Al doilea moment de nervozitate maximă a venit în setul secund, când Williams şi-a pierdut serviciul imediat după ce reuşise break-ul, care părea că poate duce meciul în decisiv. Atunci, Ramos a decis ca game-ul următor să înceapă de la 15-0 pentru Osaka, după ce Serena şi-a făcut racheta praf.
Cel mai greu moment a avut loc după ce Serena l-a numit "hoţ" pe portughez. Acesta a penalizat-o cu un game pe americancă, scorul devenind 5-3 pentru Osaka. A fost nevoie de intervenţia supervizorilor pentru a o linişti pe Williams.
Williams a adus acuze de sexism la venirea oficialilor: "Sunt mulţi bărbaţi aici care au spus mai multe lucruri şi pentru că sunt bărbaţi nu au păţit nimic. Nu este corect". Au urmat momente în care Serena a fost surprinsă cu lacrimi în ochi.
Serena Williams nu a scăpat fără pedeapsă, după comportamentul avut în finala de la US Open. Pentru cele trei avertismente primite în duelul cu Naomi Osaka, americanca de 36 de ani a primit o amendă 17.000 de dolari.
Etichete: serena , serena williams naomi osaka , serena williams arbitru , serena us open 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...