Foto "Semănăm?" Poza postată de Simona pe reţelele de socializare :)
26.12.2016, 11:48Simona Halep a hotărât să să-și petreacă Sărbătorile de iarnă în Australia, pentru a se acomoda mai bine cu fusul orar și a fi la capacitate maximă la startul primului Grand Slam al anului, Australian Open, turneu care va avea loc în perioada 16-29 ianuarie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sportiva din România a postat pe contul să de Instagram o fotografie în care apare alături de un koala și și-a întrebat fanii dacă se aseamănă.
”M-am simțit extraordinar la Cleland Wildlife Park”, a scris Halep, pe contul său de Instagram, alături de o fotografie în care hrănește un pui de cangur.
Cinci românce, Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig, vor fi prezente la Melbourne, acolo unde organizatorii au anunţat premii-record pentru ediţia din 2017: 35 de milioane de dolari, în creştere cu 14% faţă de ediţia precedentă.
Câştigătorii celor două probe de simplu, masculin şi feminin, vor încasa câte 2,5 milioane de dolari, iar fiecare calificat pe tabloul principal va avea asigurat un cec de 35 000 de dolari, cu 30% mai mult decât în 2016.
Cucerirea unui turneu de Grand Slam a rămas principalul obiectiv al Simonei Halep şi în 2017.
2017 începe în forță la Digi Sport! Turneele din luna ianuarie sunt ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport, începând cu cel de la Shenzhen, care se desfășoară în perioada 1-7 ianuarie.
Toate meciurile Simonei Halep de la Shenzen vor fi LIVE TEXT şi VIDEO pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.
Din 2017 vor fi 55 de turnee WTA, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii cinci ani.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: simona halep , halep australia , halep koala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...