Sara Errani – Barbora Strycova, finala de la Dubai, e sâmbătă, în direct la Digi Sport 3
19.02.2016, 20:57Sara Errani are un parcurs perfect la turneul de la Dubai. Italianca, numărul 22 mondial, a învins-o în două seturi pe Elina Svitolina şi s-a calificat, în premieră în acest sezon, într-o finală a unui turneu WTA. Ea va juca împotriva Barborei Strycova, în direct la Digi Sport 3.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Deşi şi-a pierdut serviciul de două ori, Errani a reuşit să-şi adjudece primul set cu 6-4. Jucătoarea din Ucraina, numărul 21 WTA, a avut şansa de a echilibra meciul în actul secund, când a condus cu 3-1. Italianca a revenit însă şi a câştigat tot cu 6-4, după o oră şi 51 de minute de joc.
Pentru Errani este a doua finală pe care o va disputa la Dubai, după cea din 2013, pe care a pierdut-o în faţa Petrei Kvitova.
În ultimul act, Errani va juca împotriva Barbarei Strycova. Jucătoarea din Cehia a învins-o în trei seturi pe reprezentanta Franței, Caroline Garcia. Numărul 47 WTA a reușit doua break-uri în primul set, câștigat cu 6-2. Aflată pe locul 38 în lume, Garcia a reintrat în meci, după un al doilea act în care s-a impus cu 6-3. Decisivul a fost strâns până la 4-3, când jucătoarea franceză și-a pierdut serviciul și Strycova și-a adjudecat setul cu 6-3.
Finala turneului de la Dubai va fi transmisă sâmbătă, în direct pe Digi Sport 3, de la ora 17:00.
Etichete: sara errani , wta dubai , barbora strycova , errani strycova dubai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...