S-a tras la sorţi tabloul de la St. Petersburg. Posibil duel românesc în turul 2
28.01.2017, 15:28Simona Halep şi Monica Niculescu ar putea fi adversare, în turul 2 al turneului WTA de la St. Petersburg, transmis ÎN DIRECT şi ÎN EXCLUSIVITATE pe Digi Sport.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Halep (4 WTA) este principala favorită la turneul dotat cu premii în valoare de 710.000 de dolari şi are Bye în primul tur, în care Niculescu (32 WTA) o va întâlni pe Ana Konjuh, din Croaţia, numărul 36 mondial.
Cele două jucătoare au fost adversare o singură dată până acum, în 2015, în finala de la Nottingham, când croata s-a impus în trei seturi.
Cealaltă româncă prezentă direct pe tabloul principal de la St. Petersburg, Irina Begu (29 WTA), va avea în primul tur o adversară venită din calificări.
Finalistă la Australian Open, Venus Williams se află pe jumătatea de tablou a Simonei Halep, cele două putându-se duela în sferturile de finală.
În calificări este prezentă o altă jucătoare din România, Patricia Ţig, care o întâlneşte în primul tur pe Sabina Sharipova, din Uzbekistan.
Competiţia WTA de la Sankt Petersburg are loc în perioada 30 ianuarie - 5 februarie şi va fi transmisă ÎN DIRECT de Digi Sport.
În următoarele cinci sezoane, Digi Sport transmite ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE 55 de turnee WTA în fiecare stagiune.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: monica niculescu , simona halep , venus williams , irina begu , tragere la sorti , patricia tig , wta st petersburg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...