S-a stabilit ora de start a partidei dintre Simona Halep și Tatjana Maria
31.05.2017, 18:07Simona Halep (25 de ani, 4 WTA) are șansa de a se califica joi, 1 iunie, în turul al treilea al turneului de la Roland Garros, dacă va trece de Tatjana Maria (29 de ani, 102 WTA), din Germania.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Întâlnirea este preconizată a începe în jurul orei 16:00 (LIVE TEXT pe digisport.ro), pentru că este a treia a zilei, de pe arena ”Suzanne Lenglen”.
Deși Maria conduce la ”general” cu 2-0, ambele succese au fost înregistrate în urmă cu 8 ani - la turneele de la Monzon (Spania) şi Makarska (Croaţia) -, astfel că acum datele vor fi cu totul altele. În schimb, sportiva din Germania nu are niciun turneu câştigat la simplu, însă are două trofee şi alte patru finale în proba de dublu.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Simona nu a scăpat însă de problemele la gleznă, după accidentarea suferită în finala de la Roma.
"Simt încă puţină durere, dar nu e nimic periculos, pot juca. A fost un pic dificil, dar în ultimele trei-patru zile m-am antrenat normal. Am jucat şi câteva puncte şi nu am simţit durere. Dar când e rece, se umflă un pic.
Dar, pare mult mai bine decât în urmă cu o săptămână. Am efectuat ultrasunete sâmbătă, este încă un pic rupt (n.r. - ligamentul), este cam 80 la sută recuperat, aşa că arată bine şi am încredere că o să fie ok în acest turneu.
Cel mai greu a fost luni, după finala de la Roma, când am ajuns acasă şi mi s-a spus, după ce am efectuat RMN-ul, că am ligamentul rupt, dar după aceea mi s-a explicat că nu este un ligament foarte important cel care s-a rupt. Cele două, care sunt mult mai importante, sunt foarte puternice şi o să-mi revin", a declarat Halep după succesul în două seturi contra Cepelovei.
Etichete: simona halep , halep tatjana maria , tatjana maria , halep maria roland garros , halep ora meci maria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...