Rusoaica sponsorizată de simpatizanții lui Putin a cedat! Decizia luată după scandalul de la Madrid
articol scris de Digi Sport02.05.2023, 17:49
Rusoaica Veronika Kudermetova (26 de ani, locul 13 WTA) a stârnit o controversă în turneul pe zgură de la Madrid, transmis în direct la Digi Sport.
Cupa României: Oțelul - Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: CSM Reșița - Csikszereda, marți, 20:00, DGS 2
Veronika Kudermetova nu vrea să renunțe la sponsorul Tatneft, dar elimină logoul de pe echipament
Kudermetova a purtat pe echipament numele unuia dintre sponsorii ei, Tatneft, a cincea cea mai mare companie de petrol și gaze din Rusia.
Galerie Foto
Tatneft a fost sancționată de Uniunea Europeană pentru că a ajutat armata lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina. Mai exact, gigantul din industria petrolieră și a gazelor naturale a furnizat anvelope pentru vehiculele armatei ruse.
Organizatorii turneului de la Madrid nu i-au cerut rusoaicei să îndepărteze numele sponsorului respectiv de pe echipament, iar această situație a stârnit o mini-revoltă pe rețelele sociale.
În replică, Veronika Kudermetova a anunțat că va renunța la însemnele companiei petroliere Tatneft doar la Wimbledon.
Jucătoarea din Rusia consideră că nu a făcut nimic greșit și a subliniat că e dispusă să respecte toate regulile în turnee.
"Pentru moment, nu încalc nicio regulă. Pentru Wimbledon, da, ştiu că nu avem voie să purtăm logouri sau inscripții din ţara noastră. Sunt de acord cu asta, dar pentru moment pot purta acel logo. Știu că, dacă vreau să joc la Wimbledon, trebuie să îmi dau jos acel nume. Nu e nicio problemă", a spus Kudermetova, citată de BBC.
Veronika Kudermetova e calificată în sferturile de finală ale turneului pe zgură de la Madrid, transmis în direct pe Digi Sport. Rusoaica o va întâlni, pe 3 mai, pe americanca Jessica Pegula.
Veronika Kudermetova susține că nu mai are nicio legătură cu ȚSKA Moscova
Veronika Kudermetova a vorbit și despre legăturile ei cu ŢSKA Moscova - clubul sportiv tradiţional al forţelor armate ruse.
"Când eram tânără, mă antrenam acolo. A fost clubul meu de tenis, când eram la Moscova mă antrenam acolo, dar pentru moment nu mă antrenez acolo. Nu am un contract cu ei, nu am un salariu de la ei. Pentru moment, suntem separaţi", a menţionat Kudermetova.
Săptămâna trecută, Kudermetova a fost menționată într-un comunicat al Federației Ucrainene de Tenis (FTU), care a cerut ca turneele profesioniste să interzică participarea jucătorilor care au contracte cu CSKA Moscova, clubul sportiv central al armatei ruse.
All England Club (AELTC) le va permite ruşilor şi belaruşilor să concureze la Wimbledon 2023 în calitate de jucători neutri, dacă aceştia sunt de acord să nu îşi arate public sprijinul pentru invazia din Ucraina.
Condiţiile interzic, de asemenea, ca jucătorii să primească finanţare din partea oricăruia dintre cele două state. Aceasta include "sponsorizarea din partea unor companii operate sau controlate de stat", dar numai "în legătură cu participarea lor la Grand Slam".
WTA Madrid. Programul zilei de marți, 2 mai 2023
Mayar Sherif (EGY) - Aryna Sabalenka (BLR), nu înainte de 14:00 / DGS 2
Irina-Camelia Begu (ROU) - Maria Sakkari (GRE), nu înainte de 21:00 / DGS 2
Etichete: madrid , rusia , wta , veronika kudermetova , kudermetova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Armata ucraineană a publicat recent imagini ale unor atacuri cu drone kamikaze organizate de...