News Alert România și-a aflat adversarul din play-off-ul de menținere în Grupa Mondială II. Unde se joacă barajul
14.02.2017, 12:14România va juca contra echipei din Marea Britanie în barajul de menținere / promovare în Grupa Mondială II a Fed Cup. Confruntarea va avea loc pe 22 și 23 aprilie și se va desfășura în țara noastră, întrucât România a fost prima echipă extrasă din urnă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rămâne de văzut și care va fi orașul în care se vor disputa partidele contra britanicelor.
Cea mai bună jucătoare din Marea Britanie este Johanna Konta. Sportiva de 23 de ani ocupă locul 10 în clasamentul WTA, iar anul acesta a câștigat deja un turneu, cel de la Sydney. În cariera ei, ea mai are un titlu obținut la Stanford, anul trecut, și o semifinală atinsă la Australian Open în 2016.
După Konta, cele mai bune jucătoare din Marea Britanie sunt Heather Watson (locul 72 WTA), Naomi Broady (103 WTA), Tara Moore (257 WTA) și Laura Robson (2009).
La dublu, cea mai bună britanică e Naomi Broady (70 WTA), ea fiind urmată de Heather Watson (81 WTA).
Pentru România, în luna aprilie, cel mai probabil va evolua și Simona Halep, în prezent pe locul 4 în lume. În afară de această, în echipa României s-ar putea afla Irina-Camelia Begu (28 WTA), Monica Niculescu (39 WTA), Sorana Cîrstea (61 WTA), Patricia Țig (111 WTA), Ana Bogdan (119 WTA) sau Andreea Mitu (2019 WTA).
Toate meciurile României din Fed Cup sunt transmise ÎN DIRECT la Digi Sport.
România a ajuns la barajul de menținere / promovare în Grupa Mondială II, după ce a fost învinsă, la finalul săptămânii trecute, de către Belgia, cu 3-1, în Sala Polivalentă din București.
România, cap de serie la tragerea la sorți care a avut loc marți, ar mai fi putut pica cu Serbia (întâlnirea ar fi avut loc în deplasare), Kazahstan sau Taipeiul Chinezesc.
Celelalte play-off-uri de menținere / promovare în Grupa Mondială II sunt următoarele:
Taipeiul Chinezesc - Italia
Australia - Serbia
Canada - Kazahstan
În play-off-ul de menținere / promovare în prima Grupă Mondială vom avea următoarele dueluri:
Franța - Spania
Rusia - Belgia
Germania - Ucraina
Slovacia - Olanda
Cele mai importante meciuri din aceste baraje vor fi ÎN DIRECT la Digi Sport pe 22 și 23 aprilie.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: romania , play off , marea britanie , grupa mondiala ii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...