România se menține în Grupa 1 Euro-Africană, după 3-1 cu Suedia în Cupa Davis
14.09.2014, 14:58România şi-a asigurat menţinerea în Grupa I Euro-Africană a Cupei Davis după ce Adrian Ungur a obţinut punctul decisiv în confruntarea cu Suedia, reuşind să-l învingă în patru seturi, 3-6, 6-4, 7-6, 6-3 pe Elias Ymer, duminică la Arenele BNR din Capitală.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Echipa de Cupa Davis a țării noastre a câștigat meciul decisiv cu Suedia, scor general 3-1, și și-a câștigat astfel dreptul de a se menține în Grupa 1 Euro-Africană.
Victoria noastră a fost obținută de Adrian Ungur, care l-a învins în meciul patru al disputei cu nordicii, pe Elias Ymer, după patru seturi: 3-6, 6-4, 7-6, 6-3.
Conform regulamentului Cupei Davis intrat în vigoare acum doi ani, pentru a nu mai încărca şi obosi inutil jucătorii, al cincilea meci, între Marius Copil și Christian Lindell nu s-a mai jucat. S-ar fi disputat cinci meciuri doar dacă după primele două zile era 3-0 pentru una dintre echpe sau dacă era nevoie de o partidă decisivă.
CLICK AICI pentru PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Ungur a avut parte de un meci extrem de greu în compania lui Ymer. Suedezul s-a impus în primul set, destul de clar, 6-3 (a avut 5-0!). Adrian n-a resimțit șocul și, încet-încet și-a revenit. De departe, cel mai disputat set a fost al treilea, câștigat de sportivul nostru la tie-break.
În ultimul set, la 5-3, Ungur a avut trei mingi de meci, dar suedezul a reușit să le anuleze. Apoi, Ymer a ajuns în situația de a câștiga punctul, a avut avantaj, dar Ungur nu s-a lăsat și, până la urmă, s-a impus cu 3-1 la seturi.
România - Suedia 3-1
Vineri
Christian Lindell (Suedia) - Adrian Ungur (România) 7-5, 7-6 (2) 6-4
Marius Copil (România) - Elias Ymer (Suedia) 6-2, 6-3, 6-2
Sâmbătă
Florin Mergea/Horia Tecău (România) - Isak Arvidsson/Johan Brunstrom (Suedia) 7-6 (2), 7-6 (5), 6-3
Duminică
Adrian Ungur (România) - Elias Ymer (Suedia) 3-6, 6-4, 7-6 (4), 6-3.
Următorul meci al nostru în Cupa Davis va avea loc în februarie 2015.
Etichete: adrian ungur , romania cupa davis , romania suedia 3-1 cupa davis , romania zona 1 euro-africana , adrian ungur romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...