Roger Federer, "singurul miliardar din tenis". Deși s-a retras, câștigă de patru ori mai mult decât Nadal sau Djokovic
articol scris de Digi Sport02.04.2023, 17:15
Roger Federer (41 de ani) s-a retras din tenis în septembrie 2022, dar continuă să câștige o mulțime de bani, chiar mai mulți decât cei mai buni jucători ai momentului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Roger Federer este considerat "singurul miliardar din tenis"
"Maestrul elvețian" este considerat singurul miliardar din lumea tenisului, în acest moment, potrivit publicației Sportmanor.
Federer a reușit să-i depășească pe Novak Djokovic (locul 2 ATP) sau pe Rafael Nadal (locul 13 ATP), deși ambii au câștigat mai multe Grand Slam-uri decât elvețianul.
Până în prezent, Roger Federer a câștigat, de-a lungul timpului, peste un miliard de dolari, iar în acest moment, averea sa a ajuns la 550 de milioane de dolari. Astfel, fostul tenismen este unul dintre cei mai bogați sportivi ai planetei.
Însă pe lângă banii obținuți din tenis și cei din sponsorizări, Federer a făcut trei "investiții inteligente", care au totalizat în jur de 300 de milioane de dolari.
- Roger Federer a câștigat 20 de titluri de Grand Slam.
- Roger Federer deține recordul de titluri la Wimbledon, 8.
Roger Federer are o avere de trei ori mai mare decât a lui Djokovic și de patru ori mai mare decât a lui Nadal
Dacă averea actuală a lui Federer este de 550 de milioane de dolari, cea a lui Djokovic se ridică la "doar" 167 de milioane de dolari, iar cea a lui Nadal este cifrată la 135 de milioane. Asta înseamnă că Federer are de peste 3 ori mai mulți bani decât Djokovic și de 4 ori mai mulți decât Nadal.
Cei doi au câștigat mult mai puțin din publicitate și drepturi de imagine. De exemplu, Nadal a încasat în jur de 100 de milioane de dolari, în timp ce Djokovic a primit în jur de 30 de milioane.
Dacă avem în vedere doar banii câștigați din premiile din tenis, Federer a încasat mai puțin decât Djokovic, 130 de milioane de dolari, față de cele 148 de milioane ale sârbului. Nadal a luat 124 de milioane, iar pe locul 4, la mare distanță, se află Serena Williams, cu 94 de milioane.
- Roger Federer a câștigat 103 titluri ATP și e pe locul 2 într-un clasament al tuturor timpurilor, după Jimmy Connors.
Cât timp era în activitate, Federer era considerat cel mai "marketabil" sportiv al lumii
Federer are o "imagine de brand" extrem de puternică, iar ea a fost atent întreținută de-a lungul carierei sale, mai ales datorită ținutei sale morale impecabile și a implicării în activități caritabile. Astfel, numele său rezonează cu o mare încredere pe care sponsorii și marile companii o au în el.
În comparație cu Federer, Nadal este recunoscut pentru mentalitatea de "luptător care nu renunță niciodată", în timp ce Djokovic a impresionat mereu prin psihicul său care a rămas puternic, în ciuda criticilor.
Însă niciunul dintre cei doi nu se apropie de acest "stil de gentleman". De altfel, Federer a și fost numit "gentlemanul probei de simplu". El este și un filantrop convins, dar are și o educație economică foarte bună, așa că investițiile sale au fost făcute cu cap.
Astfel, Roger Federer are toate atributele pe care orice companie le caută pentru a-și asocia numele cu el. Una dintre cele mai inteligente asocieri de imagine pe care o are Federer este cea cu brandul japonez Uniqlo, semnat în 2018, pe o durată de 10 ani, care îi aduce 300 de milioane de dolari în toată această perioadă.
- La finalul lunii august 2022, celebra publicație Forbes a anunțat lista celor mai bine plătiți jucători de tenis ai anului, ierarhie unde conducea detașat elvețianul Roger Federer.
Etichete: novak djokovic , rafael nadal , roger federer , avere roger federer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...