Roger Federer şi Stanislas Wawrinka vor juca împotriva Serbiei în Cupa Davis
29.01.2014, 20:43Tenismenii Roger Federer (8 ATP) şi Stansilas Wawrinka (3 ATP) vor face parte din echipa de Cupa Davis a Elveţiei care va întâlni, în deplasare, la Novi Sad, reprezentativa Serbiei, în primul tur al Grupei Mondiale.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Federer a aterizat în Serbia, deşi nu fusese inclus în lotul Elveţiei transmis organizatorilor cu 12 zile mai devreme. "Uitaţi pe cine am găsit la Novi Sad", a scris Wawrinka, recentul câştigător de la Australian Open pe contul său de Twitter, care a postat şi o fotografie cu Roger Federer şi căpitanul nejucător Severin Luthi.
Faţă de Wawrinka, Federer a evitat să joace pentru Elveţia în primele tururi ale Cupei Davis, acesta susţinând că nu poate face faţă pe toate fronturile.
Refuzul său de a evolua în primul tur al Cupei Davis în sezonul trecut contra Cehiei la Geneva l-a enervat pe Wawrinka, care considera că a ajuns la un nivel destul de bun încât să-l convingă pe fostul număr unu mondial să includă această competiţie în programul său.
Cupa Davis, singurul trofeu care-i lipsește lui FedEx
Cupa Davis este singurul trofeu major care îi lipseşte lui Federer din palmares. În zece ani, Federer a jucat de doar două ori în primul tur al Cupei Davis, cu SUA în 2012 şi cu România în 2004.
Din lotul anunţat de sârbi, Novak Djokovic (2 ATP) nu face parte. Meciul Serbia - Elveţia, contând pentru primul tur al Grupei Mondiale, se va disputa în acest week-end la Novi Sad.
Etichete: roger federer , cupa davis , wawrinka , stanislas wawrinka , wawrinka davis cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...