Video Roger Federer a reuşit punctul turneului de la Miami şi s-a calificat în sferturi
29.03.2017, 12:14Forma e temporară, clasa e permanentă. Este o expresie folosită des în sport, pentru a sublinia valoarea indiscutabilă a unor campioni aflaţi în momente dificile. Însă când un star ca Roger Federer adaugă şi o formă extraordinară clasei sale care nu a fost vreodată în dubiu, spectacolul este asigurat.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Elveţianul, care are un început de 2017 absolut senzaţional, cu titluri la Australian Open şi Indian Wells, a ridicat publicul în picioare, în timpul meciului cu Roberto Bautista Agut, din optimile de finală ale turneului de la Miami.
Fostul lider mondial a câştigat ceea ce are şanse mari să devină punctul turneului, în setul al doilea al confruntării cu spaniolul de pe locul 18 ATP, pe care l-a învins cu un dublu 7-6.
La scorul de 5-4 în favoarea jucătorului de 28 de ani, pe propriul serviciu, Federer a preluat imediat iniţiativa şi a urcat la fileu, de unde a trimis o serie de lovituri spectaculoase. Spre meritul său, spaniolul a reuşit de fiecare dată să răspundă şi, la un moment dat, chiar l-a pus în dificultate pe Federer.
Al patrulea favorit din Florida şi-a păstrat, însă, sângele rece şi a închis punctul cu o lovitură dificilă, care l-a forţat pe Bautista Agut să trimită în afara terenului.
Publicul a fost extrem de încântat de schimbul dintre cei doi jucători şi a aplaudat în picioare, în timp ce Federer a schiţat un zâmbet de satisfacţie.
Adversarul lui Federer în finala de la Indian Wells, conaţionalul Stan Wawrinka, a fost eliminat în optimi la Miami, învins de germanul Alexander Zverev, scor 6-4, 2-6, 1-6.
În sferturi s-a calificat şi Rafael Nadal, care s-a impus în două seturi, scor 6-4, 7-6, în faţa francezului Nicolas Mahut.
Rezultatele din optimile de finală ale turneului masculin de la Miami
Alexander Zverev (Germania) - Stan Wawrinka (Elveţia) 4-6, 6-2, 6-1
Nick Kyrgios (Australia) - David Goffin (Belgia) 7-6 (7/5), 6-3
Roger Federer (Elveţia) - Roberto Bautista (Spania) 7-6 (7/5), 7-6 (7/4)
Tomas Berdych (Cehia) - Adrian Mannarino (Franţa) 6-3, 7-5
Rafael Nadal (Spania) - Nicolas Mahut (Franţa) 6-4, 7-6 (7/4)
Jack Sock (SUA) - Jared Donaldson (SUA) 6-2, 6-1
Fabio Fognini (Italia) - Donald Young (SUA) 6-0, 6-4
Kei Nishikori (Japonia) - Federico Delbonis (Argentina) 6-3, 4-6, 6-3
Etichete: video , roger federer , atp miami , bautista agut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...