Video Exclusiv Replica Simonei Halep pentru cei care contestă existenţa noului coronavirus şi cum crede că s-a infectat
articol scris de Digi Sport21.11.2020, 12:35
Simona Halep a dezvăluit, pe 31 octombrie, că a fost testată pozitiv la noul coronavirus.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep, testată pozitiv la COVID-19: "Probabil l-am luat din oraş"
Pe data de 9 noiembrie, campioana noastră a anunţat că s-a vindecat de COVID-19 şi le-a mulţumit medicilor de la Matei Balş pentru sprijinul acordat în această perioadă.
Acum, într-un interviu EXCLUSIV acordat pentru Digi Sport, Simona Halep a dezvăluit ce simptome a avut, după ce s-a infectat cu noul coronavirus.
"După Covid-19 am avut o perioadă de zece zile de recuperare, dar acum mă bucur că mă pot antrena. Pe parcursul infecţiei am avut febră, dureri de cap şi dureri musculare, dar bine că nu a fost mai rău. N-am avut probleme de respiraţie deloc, dar n-a fost uşor. Am trăit cu teamă, zi de zi, că o să se întâmple ceva. Dar, bine că a fost ok şi am trecut peste destul de uşor.
Eu m-am protejat foarte mult la turnee, la turnee nu avem voie să ieşim din hotel, deci eram protejaţi 100%. Dar aici am mai ieşit în oraş, am avut de făcut anumite treburi, să-mi cumpăr câte ceva şi probabil l-am luat din oraş. Nu ştiu de unde l-am luat, dar trebuie să ne protejăm şi mai mult, deşi nu este uşor, pentru că mental intră o teamă şi nu mai poţi să fii relaxat.", a declarat Simona Halep, într-un interviu EXCLUSIV acordat pentru Digi Sport.
Simona Halep, după ce a fost infectată cu noul coronavirus: "Am crezut în boală de la început"
Ulterior, campioana noastră le-a transmis, la microfonul Digi Sport, un mesaj celor care contestă existenţa acestui virus.
"Am mai auzit astfel de păreri şi nu sunt de acord cu ceea ce aud, pentru că eu am crezut în boală de la început, niciun moment nu am crezut că nu există. Mi-a fost teamă la început mai mult decât acum, dar boala există. Cine nu crede greşeşte, din punctul meu de vedere.
Nu trebuie să trăim în teamă, dar trebuie să ajutăm la limitarea răspândirii virusului. Oamenii de la Matei Balş m-au ajutat foarte mult şi m-au susţinut pe toată perioada şi probabil şi de aceea am trecut mult mai uşor peste această problemă.", a mai afirmat Simona Halep.
VIDEO Simona Halep, despre momentul în care s-a infectat cu noul coronavirus:
Etichete: simona halep , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...