Reacţia WTA după ce Sharapova a fost găsită dopată
08.03.2016, 10:13Asociaţia tenisului feminin (WTA) a anunţat că va susţine deciziile care se vor lua în cazul de dopaj al rusoaicei Maria Sharapova, care a recunoscut luni că a fost depistată pozitiv în timpul Openului Australiei, primul turneu de Grand Slam al anului, desfăşurat în luna ianuarie la Melbourne.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Sunt foarte trist după aflarea veştilor despre Maria. Ea este un lider şi am considerat-o mereu o femeie de mare integritate. Cu toate acestea, aşa cum a recunoscut Maria, este responsabilitatea fiecărei jucătoare să ştie ce pune în corpul său şi să ştie dacă acest lucru este permis", a afirmat Steve Simon, preşedintele WTA, citat de agenţia EFE.
"Această afacere se află acum în mâinile Programului antidoping al tenisului. WTA va susţine deciziile care vor fi luate în acest proces", a adăugat conducătorul tenisului profesionist feminin.
Maria Sharapova (28 ani) a anunţat luni că a fost depistată pozitiv la meldonium, un medicament pe care îl utilizează de 10 ani, dar care a fost inclus pe lista substanţelor interzise începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Rusoaica, în al cărei palmares figurează cinci titluri de Grand Slam, a precizat în cursul unei conferinţe de presă că nu ştia că medicamentul devenise interzis şi şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru acest lucru.
Sharapova, care nu a mai disputat niciun meci oficial de la eliminarea în sferturile de finală la Australian Open, a fost suspendată provizoriu de Federaţia Internaţională de Tenis începând cu data de 12 martie, în aşteptarea analizării cazului său.
"Nu vreau să-mi închei cariera cu o suspendare pentru dopaj. Speranţa mea că voi avea o a doua şansă şi voi juca din nou", a spus campioana rusă în timpul conferinţei sale de presă susţinute luni la Los Angeles.
Etichete: maria sharapova , wta , sharapova dopata , reactia wta sharapova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...