Reacția Simonei Halep, după ce Ion Țiriac a afirmat că sportiva va renunța la carieră pentru a face copii
articol scris de Digi Sport30.07.2021, 11:44
În weekend, Simona Halep a dat o mare petrecere de logodnă, iar acum a vorbit pentru prima dată despre acest eveniment.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Toni Iuruc a cerut-o în căsătorie pe cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României, iar petrecerea de la casa ei de la Izvorani a făcut parte din tradiția machedonească.
Simona Halep: "Tenisul rămâne prioritatea numărul 1"
Deși Ion Țiriac a afirmat că sportiva noastră va renunța în curând la carieră pentru a face copii, Simona Halep a dezvăluit că tenisul rămâne pe primul loc.
"Domnul Ţiriac vorbeşte des cu mine despre acest subiect. I-am spus, deşi nu prea crede, că eu încă vreau şi îmi doresc să joc tenis la nivel înalt! Este prioritatea mea numărul 1 (n.r. tenisul). Bineînţeles că şi familia, pentru că am făcut pasul şi m-am logodit", a afirmat Simona Halep, pentru AS.ro.
"O să am o familie frumoasă, sunt convinsă. Nu m-am măritat încă… s-au supărat foarte mulţi că nu i-am invitat la logodnă, dar nu m-am măritat. O voi face, probabil, în viitorul apropiat. Nu a fost oficial o cununie civilă, nimic de acest gen. A fost doar o întâlnire între familii şi a fost un moment deosebit pentru noi. Mă gândesc la măritiş, dar nu e o grabă", a mai spus Simona Halep.
Simona Halep revine pe teren după 3 luni
După petrecere, Simona Halep (29 de ani) a trecut la treabă. Numărul 10 WTA se pregătește să revină în circuit după 3 luni de la accidentarea la gambă, din cauza căreia a ratat Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice.
- Fostul lider mondial s-a înscris pe lista turneului WTA de la Cincinnati, care se va disputa în perioada 14 - 22 august, ÎN DIRECT la Digi Sport.
Deocamdată, Simona Halep rămâne jucătoarea în activitate cu cele mai multe săptămâni consecutive în Top 10 WTA, 371, ocupând poziția a opta în ierarhia all-time, alături de nume uriașe precum Martina Navratilova sau Chris Evert.
Etichete: ion tiriac , simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...