Reacţia Sharapovei, după ce a învins-o pe Buzărnescu! "Priviţi acest public, e minunat să joc aici"
01.01.2018, 16:42Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă luni de rusoaica Maria Sharapova în două seturi, 6-3, 6-0, în primul tur al turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Buzărnescu (29 ani, 56 WTA) nu o mai întâlnise până acum pe Şarapova. Rusoaica în vârstă de 30 de ani este locul 59 WTA. Meciul a durat o oră şi 22 de minute. Buzărnescu va primi pentru participare 4.698 dolari şi un punct WTA.
La final, Sharapova le-a mulţumit spectatorilor veniţi în număr mare să o susţină şi a lăsat să se înţeleagă că fanii i-au dat energia pentru o prestaţie foarte bună.
"Priviţi acest public, e minunat să joc aici. E prima dată când sunt la Shenzen şi îmi place să fiu printre voi. A fost un meci bun pentru mine, m-am încălzit bine pentru tururile următoare. Niciun meci nu seamănă cu altul, iar următorul va fi şi mai greu. Îmi propun să joc din ce în ce mai bine în fiecare partidă, să iau meciurile pe rând, apoi voi vedea unde voi ajunge", a spus Sharapova.
Altfel, tot azi, Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Shenzhen, după ce a învins-o pe americanca Nicole Gibbs cu 6-4, 6-1.
La dublu, Simona Halep şi Irina Begu vor juca în sferturile de finală cu compatrioatele lor Irina Bara/Mihaela Buzărnescu.
Turneul WTA de la Shenzen este transmis ÎN DIRECT de Digi Sport.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: sharapova , buzarnescu sharapova , sharapova buzarnescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...