Reacția lui Patrick Mouratoglou după ce Holger Rune i-a transmis să tacă, la Australian Open
articol scris de Digi Sport24.01.2023, 11:00
Danezul Holger Rune (19 ani, locul 10 ATP) a fost eliminat în mod dramatic în faza optimilor de finală la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Holger Rune, gest controversat la adresa antrenorului Patrick Mouratoglou
Holger Rune a fost învins de către rusul Andrey Rublev (25 de ani, locul 6 ATP), scor 6-3, 3-6, 6-3, 4-6, 7-6 (9).
În decisiv, Rublev a salvat două mingi de meci și a revenit de la 0-5 în super-tiebreak.
Holger Rune nu a gestionat bine momentele de presiune din acest meci. La un moment dat, Holger Rune le-a transmis celor din loja sa să tacă, făcând un gest ajuns viral pe rețelele de socializare.
Tânărul tenismen a explicat că a vrut pur și simplu să nu-i mai vadă vorbind pe Patrick Mouratoglou și Lars Christensen, antrenorii săi.
Galerie Foto
“Rune e cel mai tare! Nimeni n-a mai îndrăznit până acum să-i închidă gura lui Patrick, dar el a făcut-o”, a fost una dintre reacțiile fanilor, pe Twitter.
Patrick Mouratoglou, care face parte și din echipa Simonei Halep, a reacționat după înfrângerea lui Holger Rune. Antrenorul francez a declarat că parcursul danezului la Australian Open 2023 a fost admirabil, chiar dacă finalul a fost dezamăgitor.
“Întotdeauna este dezamăgitor să pierzi, și cu atât mai mult din cauza unei mingi care a căzut în terenul tău după ce a atins fileul. Trebuie să îl felicităm pe Andrey Rublev pentru un meci extraordinar și îi dorim să ajungă departe la Australian Open.
Vreau să-mi exprim admirația pentru acest tânăr jucător, Holger Rune, pentru toate progresele pe care le-a făcut. Este curajos, este plin de entuziasm și energie și va realiza lucruri mari în viitor, fără îndoială”, a declarat Patrick Mouratoglou, citat de Eurosport.
Holger Rune: “Nu era momentul să-mi dea sfaturi”
"De obicei, îmi place să mi se dea sfaturi din când în când. Dar nu tot timpul. Acolo, am simțit că nu era momentul, trebuia să mă concentrez doar pe teren. În aceste momente, totul se joacă pe un punct sau două. Și cu cât sunt mai concentrat pe teren, cu atât mai mult tenis bun pot produce.
Dacă nu sunt 100% prezent pe teren, e complicat. Mai ales în momentele tensionate. Cred că este important să rămân concentrat pe planul de joc și pe teren. Fără asta, putem pierde un punct, două puncte și asta poate fi suficient pentru a pierde meciul", a explicat Holger Rune, după eșecul cu Andrey Rublev.
Etichete: atp , australian open , patrick mouratoglou , holger rune
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...