Reacția Irinei Begu după victoria din primul tur de la Australian Open. Ce spune despre viitoarea adversară
articol scris de Digi Sport18.01.2023, 14:06
Irina Begu (locul 30 WTA) a început cu dreptul primul mare Grand Slam al anului și s-a calificat în turul doi al turneului Australian Open, după ce a învins-o, miercuri, pe americanca Elizabeth Mandlik (locul 129 WTA), cu 3-6, 7-6 (1), 6-2.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Reacția Irinei Begu după victoria din primul tur de la Australian Open. Ce spune despre viitoarea adversară
La finalul partidei, Irina Begu a oferit primele sale declarații. Sportiva din România a făcut o analiză a partidei, dar a discutat și despre viitoarea adversară de la Australian Open, Laura Siegemund (locul 24 WTA).
"Am început bine, cu 2-0, însă am fost puţin mai tensionată decât în alte meciuri. Cred că din această cauză am avut puţin picioarele blocate. Braţul la fel. Mingiile mele nu au deranjat atât de mult, am fost destul de pasivă şi nu am pus presiune. Ea nu a jucat rău, însă cred că nu am variat suficient de mult în primul set şi o bună parte din setul al doilea.
Bineînţeles că îmi doresc să joc cât mai bine. O iau meci cu meci. Rezultatul de la Adelaide este unul, bineînţeles că îmi dă încredere, însă aici condiţiile sunt diferite. Acolo erau 30 şi ceva de grade, azi am jucat pe 18 grade, deci contează foarte mult, cel puţin în jocul meu, să fie mai cald.
Încerc să fac tot ce pot în acest turneu şi sper să ajung cât mai departe. (n.r. despre viitoarea adversară) Ne ştim destul de bine, am jucat de multe ori împotriva ei. Este o adversară dificilă. Voi încerca să joc un tenis mai bun faţă de astăzi", a spus Irina Begu, potrivit Eurosport.
Irina Begu, în turul doi la Australian Open
Românca a început bine meciul şi a condus cu 2-0, dar şi-a pierdut serviciul de trei ori în primul set, cedând cu 3-6 în faţa unei jucătoare care a intrat pe tabloul principal ca ''lucky loser''.
Begu a trecut prin mari emoţii în setul secund în care a fost condusă cu 5-3, dar a reuşit egalarea, 5-5, iar apoi s-a impus clar în tiebreak (7-1). Irina Begu a dominat setul decisiv, câştigând fără drept de apel, cu 6-2.
Begu a încheiat cu 4 aşi şi 9 duble greşeli, în timp ce Mandlik a avut un as şi 5 duble greşeli. Americanca a avut mai multe mingi direct câştigătoare (winners), 29-23, dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 63-47.
Irina Begu şi-a asigurat un cec de 158.850 de dolari australieni şi 45 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe germanca Laura Siegemund, care a dispus de italianca Lucia Bronzetti cu 2-6, 6-4, 6-3. Begu are o singură victorie în patru meciuri directe cu Siegemund (34 ani, 148 WTA), obţinută la prima lor confruntare, în 2015, la Charleston, cu 6-2, 7-6 (5).
Tot miercuri, Patricia Ţig o va înfrunta în primul tur pe chinezoaica Shuai Zhang. Celelalte trei românce de pe tabloul principal de simplu au pierdut în runda inaugurală: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea.
Etichete: tenis , irina begu , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...