Exclusiv Răspunsul tatălui Mihaelei Buzărnescu, după ce a fost criticat de fiica sa
10.08.2018, 10:56Ascensiunea impresionantă a Mihalei Buzărnescu a fost curmată de accidentarea dureroasă pe care a suferit-o joi dimineață, la meciul cu Elina Svitolina, de la Rogers Cup 2018. Diagnosticată cu entorsă de gradul 3 la glezna dreaptă, jucătoarea de pe locul 20 WTA va rata US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tatăl Mihaelei a confirmat, la Digi Sport Matinal, absența de la US Open. Încă nu se știe când va reveni jucătoarea în țară, pentru că prima parte din recuperare o va face la Montreal.
După o replică destul de dură a Mihaelei pentru tatăl său, el a fost foarte împăciuitor: "Nu sunt acolo, clar, eu sunt în țară. Au fost niște vorbe spuse de mine, parcă nu mi-am dat seama. Asta este, accidentul e accident, nu-l dorea nimeni și sperăm să fie bine".
Dacă în anii trecuți, accidentările grave o făceau chiar să se gândească la retragere, Mihai Buzărnescu este de părere că sprijinul venit din toate părțile și pauza mai scurtă îi vor asigura un moral mai bun.
"Din păcate, veștile nu sunt atât de bune pe cât așteptam eu și lumea tenisului din România. E entorsă de gradul 3, cu un ligament rupt și două întinse. Are orteză pusă acum la picior. O perioadă, piciorul va fi imobilizat și va sta un timp, de două-trei săptămâni, iar asta înseamnă că scăpăm US Open. Mă gândeam la o entorsă de gradul 1 sau gradul 2, care ar fi fost mult mai ușoare. E bine că nu e osul afectat, caz în care perioada de recuperare ar fi fost mai lungă", a declarat Mihai Buzărnescu, în cadrul emisiunii "Digi Sport Matinal".
"Va veni acasă. Nu știm când, probabil va mai rămâne acolo, sub observația medicilor turneului și mai caută și alții. Când vine în țară, luăm legătura cu cei care sunt de specialitate, după care urmează recuperarea. Așa cum a rezistat atâția ani de zile, nu cred că va fi vreo problemă acum, cu o accidentare care obligă la un repaus mai scurt. Va trece și ea. Foarte mulți prieteni și chiar necunoscuți ne-au sunat și probabil că moralul va fi mult mai bun", a mai spus tatăl Mihaelei Buzărnescu.
CITEȘTE ȘI
Reacţia directorului turneului de la Montreal, după accidentarea Mihaelei Buzărnescu
"Este aberant! Eu am fost pe teren, nu ei". Buzărnescu, replică dură pentru tatăl ei
VIDEO Accidentarea Mihaelei Buzărnescu
Etichete: mihaela buzărnescu , buzarnescu accidentare , video buzarnescu accidentare , tatal lui buzarnescu , video mihaela buzarnescu accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...