Antrenorul Serenei a recunoscut tot! "Cu toții o știți". Mouratoglou, despre momentul care a aprins finala US Open
09.09.2018, 09:32Serena Williams - Naomi Osaka 2-6, 4-6. Antrenorul Serenei Williams a recunoscut că i-a oferit sfaturi fostului lider WTA în timpul finalei US Open, lucru interzis de regulament şi care i-a adus o primă penalizare americancei în finala pierdută cu 2-6, 4-6 contra japonezei Naomi Osaka.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Patrick Mouratoglou susţine însă că toţi antrenorii din tenis procedează în acelaşi mod şi îl acuză pe arbitrul de scaun, Carlos Ramos, că nu a ştiut să gestioneze momentul şi a inflamat spiritele.
"Am oferit indicaţii. Sascha (n.r. antrenorul lui Naomi Osaka) a oferit şi el indicaţii. Acest arbitru a fost adesea la meciurile lui Nadal, iar Toni oferea indicaţii la absolut fiecare punct din meci. Dar nu cred că Serena s-a uitat la mine, de aceea nici nu poate crede că eu îi ofeream indicaţii. Toată lumea face asta, cu toţii o ştiţi. Este o regulă şi e vorba de psihologia pe care arbitrul de scaun se presupune că o are. El a luat o măsură extremă, şi e păcat că s-a întâmplat asta. Există reguli, însă nu strici în acest fel o finală de Grand Slam şi faci drama pe care el a făcut-o. Totul ar fi putut fi evitat dacă ar fi existat psihologie", a declarat Mouratoglou.
INTRĂ AICI PENTRU A VEDEA SEMNUL FĂCUT DE MOURATOGLOU
"Eu nu trişez pentru a câştiga. Prefer să pierd. Poate nu ştii asta", a fost prima replică tăioasă a campioanei de 36 de ani pentru arbitrul de scaun, atunci când acesta a acuzat-o că a primit indicații de la antrenor în timpul meciului.
Ulterior, Ramos a sancţionat-o cu punct pierdut pe Serena Williams după ce aceasta şi-a făcut racheta praf şi a penalizat-o cu game pierdut după ce Serena l-a numit "hoţ" pe spaniol. fost nevoie de intervenţia supervizorilor pentru a o linişti pe Williams.
"S-a simţit insultată, tratată ca o trişoare, complet umilită, de aceea a reacţionat aşa. Integritatea este cel mai important lucru pentru ea", a explicat Mouratoglou.
Williams a adus acuze de sexism la venirea oficialilor: "Sunt mulţi bărbaţi aici care au spus mai multe lucruri şi pentru că sunt bărbaţi nu au păţit nimic. Nu este corect". Au urmat momente în care Serena a fost surprinsă cu lacrimi în ochi.
Etichete: serena williams , us open , patrick mouratoglou , naomi osaka , finala us open 2018 , scandal finala us open 2018 , scandal serena williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...