Program compactat pentru Halep şi Buzărnescu la Roma! Ce s-ar putea întâmpla joi
15.05.2019, 19:48Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu trebuiau să evolueze astăzi la Roma, în turul secund, însă ploaia a dat peste cap tot programul. Partidele au fost reprogramate pentru mâine, iar reprzentantele noastre vor fi nevoite să joace joi două meciuri, dacă se califică în turul trei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep - Marketa Vondrousova şi Mihaela Buzărnescu - Julia Goerges erau duelurile care ne interesau cel mai mult, din turul secund de la Roma. În capitala Italiei a plouat însă fără încetare toată ziua, astfel că încă nu a început vreun meci. Organizatorii speră ca în această seară să se dispute câteva partide, dar cele mai multe dintre confruntările din turul secund au fost amânate pentru joi.
Astfel, reprezentantele noastre vor intra în arenă probabil în jurul prânzului, în direct pe Digi Sport. În acest moment nu există o confirmare oficială, dar toate indiciile duc spre un astfel de scenariu, evident, dacă vremea o va permite.
Program compactat la Roma
Faptul că miercuri nu s-a evoluat din cauza ploii îi aduce pe organizatori într-o situaţie ingrată. Se va intra în criză de timp, astfel că aproape sigur Halep şi Buzărnescu vor evolua tot joi şi în turul trei, în măsura în care se califică, desigur.
Posibilele adversare ale româncelor, în turul trei:
- Halep vs învingătoarea din duelul Kasatkina - Siniakova
- Buzărnescu vs învingătoarea din duelul Osaka - Cibulkova
Etichete: simona halep , mihaela buzărnescu , halep roma , wta roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...